Cine a fost Mariam Soulakiotis, maica stareță care ar fi ucis în 11 ani 177 de oameni?

07.07.2020
Cine a fost Mariam Soulakiotis, maica stareță care ar fi ucis în 11 ani 177 de oameni?

Când vine vorba despre criminali în serie, maica stareță Mariam Soulakiotis originară din Grecia ar putea fără doar și poate să intre în top. Mariam Soulakiotis cunoscută și sub denumirea de Femeia Rasputin a rămas în istorie ca fiind unul dintre cei mai cunoscuți criminali în serie. În 11 ani, aceasta ar fi ucis 177 de oameni. Da, 177.

Mariam Soulakiotis avea un mod de operare foarte interesant. Aceasta încuraja, inițial, femeile înstărite să se alăture mănăstirii a cărui maică stareță era și după ce acestea își donau averea, Soulakiotis le tortura și apoi le ucidea. Puternica personalitate a femeii a făcut ca nimeni să nu ia contact cu lumea din afara mănăstirii pentru a povesti ce se întâmplă între zidurile bisericești. La momentul arestării, maica avea peste trei sute de proprietăți în Grecia adunate în acest fel, plus „aur și bijuterii în valoare de mii de lire sterline”.

Maica era adeptă a unei secte denumită „Noii calendaristici”. În mănăstirea Peukovounogiatrissas condusă de maica stareță (1939 -1951) erau aduși zeci de copii bolnavi de tuberculoză. Din păcate, la ordinele acesteia, tinerii au fost nevoiți să respecte practicile dure ale sectei cu pricina, lucru care a dus la moartea a 150 de copii și tineri.

Cum a aflat poliția despre ce făcea Soulakiotis? Oamenii legii au primit numeroase plângeri legate de strigăte de durere care veneau din interiorul mănăstirii. Autoritățile au descoperit zeci de oameni ținuți în condiții inumane.

177 de crime sau doar 27?

Numărul victimelor maicii Soulakiotis este în continuare pus sub dezbatere. Cea mai des menționată cifră este cea de 27 de crime. Se consideră că moartea celor 150 de tineri și copii provine din neglijență și nu a fost premeditată.

Autoritățile elene au condamnat-o pe Soulakiotis în februarie 1951 la închisoare pe viață. Maica stareță a murit după gratii doi ani mai târziu. La momentul procesului, femeia nu a recunoscut nicio crimă și a numit acuzele ca fiind „acțiuni satanice”.

Mariam Soulakiotis
Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Povestea bărbatului care este, genetic, propriul unchi al fiului lui
Povestea bărbatului care este, genetic, propriul unchi al fiului lui
Uneori realitatea biologică e mai stranie decât orice găsești pe internet. În SUA, un cuplu diagnosticat cu infertilitate a conceput al doilea fiu prin reproducere asistată, folosind sperma... citește tot
De ce în Japonia feudală faimoșii ninja purtau cu ei greieri în cutiuțe de bambus?
De ce în Japonia feudală faimoșii ninja purtau cu ei greieri în cutiuțe de bambus?
În mentalitatea colectivă, spionii și asasinii din Japonia feudală – cunoscuți sub numele de shinobi sau ninja – sunt asociați cu bombe de fum, stele de aruncat (shuriken) și costume... citește tot
Mii de oameni mor anual pentru că medicii scriu… urât
Mii de oameni mor anual pentru că medicii scriu… urât
Pentru mulți dintre noi, descifrarea unei rețete medicale seamănă mai degrabă cu dezlegarea unui hrisov antic decât cu citirea unor instrucțiuni de tratament. Glumele despre scrisul... citește tot