De ce femeile nu merg la război? Care sunt motivele?

24.05.2021
De ce femeile nu merg la război? Care sunt motivele?

În actualul climat, meteorologic și politic, se ridică multe întrebări despre cum să lupți pentru și împotriva cauzelor. Temperaturile alarmante, conducătorii inexplicabili, ascensiunea extremismului, retrocedarea drepturilor și politicile distructive în mod evident care duc spre haos: toate au creat un cazan de furie, consternare și rebeliune.

Există câteva exemple interesante de rezistență a femeilor. Greta Thunberg, eleva care susține dreptul generației sale la un viitor ecologic. Jacinda Ardern, prim-ministru al Noii Zeelande, neutralizează violența xenofobă din țara sa. Acestea sunt confruntări curajoase.

De ce mergea în trecut o femeie la război?

Când ar putea o femeie să accepte să ia armele premeditat, precum și în mod instinctiv în apărarea ei sau a valorilor ei? Sunt femeile în mod inerent mai pașnice? Și pot fi niște soldați capabili?

Istoricul militar Martin van Creveld a studiat de-a lungul timpului numeroase războaie ce au avut loc și a declarat că femeile războinice sunt „aproape la fel de rare ca unicornii”. Aceasta este o exagerare, desigur, dar ideea lui este interesantă: Istoria femeilor în luptă înainte de secolul al XX-lea este o poveste cu multe excepții de la regulă.

Cele mai cunoscute sunt reginele și ducesele care au condus lupte încă din cele mai vechi timpuri. În general, circumstanțele au împins aceste femei la comandă. Adesea erau văduve de regi sau de domni feudali și moșteneau armatele. Altele au fost forțate să organizeze o apărare a pământului sau a castelului în timp ce soții lor erau în străinătate.

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, națiunile și armatele se îndreptau către forma lor modernă. Legile primogeniturii începuseră să garanteze că bărbații singuri vor moșteni pământ și armate. Regalitatea a renunțat la campanie și a delegat ofițeri instruiți pentru a-și administra armatele.

În același timp, viața militară a devenit din ce în ce mai regimentată, cu uniforme standard și pregătiri fizice și psihice. O mie de femei s-au îmbrăcat ca bărbații și au luptat în războiul civil american, dar odată cu începutul noului secol, femeile au fost aproape excluse din lupte.

„Războiul este treaba bărbaților”, a spus Hector în Iliada lui Homer și aceasta era atitudinea oricărei țări occidentale care se considera civilizată. Era aproape de neconceput ca femeile să abandoneze bucătăria și creșterea copiilor pentru câmpul de luptă.

Cele două războaie mondiale din următoarea jumătate de secol au făcut din această gândire un lux pe care nicio națiune nu și-l putea permite. Conflictele au izbucnit pe milioane de kilometri pătrați, pe continente și oceane și pentru prima dată în aer.

Fiecare dintre puterile majore a construit mașini uriașe de război care cereau tot mai multe trupe, dar și armate de planificatori, logisticieni, specialiști în transporturi și funcționari de aprovizionare. Au fost mobilizați aproximativ 150 de milioane de soldați.

În fața deficitului critic de bărbați, oficialii militari au recunoscut că femeile pot contribui cu ceva. Între începutul primului război mondial și sfârșitul celui de-al doilea război mondial, mulți dintre combatanți, inclusiv Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Australia, Finlanda și Polonia, au creat sucursale auxiliare ale forțelor lor armate în care femeile au servit ca asistente medicale, dactilografi, bucătari și altele.

Când războaiele s-au extins și pierderile au crescut, munca lor le-a adus mai aproape de acțiune. Marea Britanie a fost primul dintre aliați care a pus femeile în serviciul militar oficial pentru orice altceva decât datoria de asistente medicale.

Totuși, de ce femeile nu merg la război?

Majoritatea soldaților și ofițerilor de carieră cred că integrarea femeilor în unitățile de luptă terestre este o idee uitată. Unii susțin că fiecare adult știe ce se întâmplă atunci când sunt amestecați femei și bărbați în grupuri mici pentru o perioadă lungă de timp.

Se formează cupluri. La un moment dat, modul în care interacționează cuplurile, sexual, emoțional, fericit și/ sau nefericit, face viața incomodă pentru cei din jur. Mai mult decât atât, în condiții intense, aceștia nu pot rămâne profesioniști și sunt distrași de la obiectivele lor principale. Pentru a rămâne efectiv pe termen lung în luptă nu este nevoie ca indivizii să aibă în comun altceva decât misiunea în sine.

Majoritatea femeilor din întreaga lume cred cu tărie că armata ar trebui să fie ca orice alt domeniu de muncă: toate oportunitățile ar trebui să fie deschise atât bărbaților, cât și femeilor. „A ține pe cineva departe de ceva… sau a-l restricționa atunci când este capabil încă nu are sens pentru mine”, a explicat căpitanul Forțelor Aeriene, Kristen Franke.

Criticii, desigur, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că femeile pot face acest lucru, în special pentru pozițiile din prima linie. Însă, conform Rețelei de acțiune pentru femei (SWAN), chiar dacă femeilor nu li se permite din punct de vedere tehnic să îndeplinească roluri de luptă, acestea o fac neoficial de ceva timp, mai ales că în războiul modern nu există un front tradițional.

„Este posibil ca femeile să fie încă vulnerabile la atacuri și lupte împotriva unităților de convoaie, a bazelor vulnerabile și în misiune”, spune Tarren Windham, șeful Spitalului Clasa I pentru Marină.

Din păcate, problemele legate de egalitatea de gen în armată depășesc regulile cu privire la pozițiile pe care femeile le pot îndeplini. Discriminarea de gen este vie încă, iar dacă armata nu poate aboli sexismul flagrant, vom vedea acest lucru mulți ani de acum încolo.

Siguranță și hărțuire sexuală

Jeannie Crosby, care a servit în Forțele Aeriene timp de 20 de ani, spune că există o problemă de bază care stă la baza acestei discriminări: respectul sau lipsa acesteia.

Unul dintre principalele motive pentru care femeile nu pot îndeplini anumite roluri este necesitatea unor dormitoare separate, în special îngrijorările cu privire la faptul că femeile sunt supuse unor infracțiuni sexuale. Și, din păcate, aceste griji sunt încă prea bine întemeiate.

Pentru Amanda Downs, care a fost caporal în pușcașii marini în perioada 2007-2011, acest argument este un motiv destul de valid pentru excluderea femeilor din anumite funcții. Downs știe acest lucru, deoarece când era la Școala de Specialitate Operațională Militară, a fost violată. Și nu a spus nimic decât la câțiva ani după aceea, pentru că unul dintre superiorii ei i-a spus că va avea mai multe necazuri decât bărbatul care a violat-o.

Ea spune că, până când nu vor fi gestionate mai bine aceste tipuri de infracțiuni, pur și simplu nu se vor putea integra în siguranță femeile în poziții precum infanteria.

Foto: Pexels.com

Cele mai noi articole
Ce s-a întâmplat azi, 25 iunie?
Ce s-a întâmplat azi, 25 iunie?
Pe data de 25 iunie au fost consemnate o serie de evenimente care au rămas în istoria omenirii. Multe dintre ele au fost uitate odată cu trecerea anilor, însă redactorii shtiu.ro le readuc în... citește tot
Povestea unuia dintre cei mai buni piloți ai aviației americane care era… român
Povestea unuia dintre cei mai buni piloți ai aviației americane care era… român
A fost unul dintre cei mai buni și mai decorați piloți de vânătoare din armata americană în timpul celui de-al doilea Război Mondial. A rămas în istoria US Navy după ce a reușit să... citește tot
Care sunt noile cuvinte apărute în vocabularul limbii române în timpul pandemiei?
Care sunt noile cuvinte apărute în vocabularul limbii române în timpul pandemiei?
Pandemia generată de noul coronavirus, care a izbucnit în anul 2020, a dus la îmbolnăvirea a peste 180 de milioane de oameni din întreaga lume și decesul a aproape patru milioane de persoane... citește tot