De ce familia regală britanică este înmormântată la Castelul Windsor?

16.01.2023
De ce familia regală britanică este înmormântată la Castelul Windsor?

Ultimele doi ani au însemnat pentru familia regală britanică perioade lungi de doliu. În anul 2021 a decedat Ducele de Edinburgh, Prințul Filip, iar în anul 2022, Regina Elisabeta a II-a a decedat la vârsta de 96 de ani. Amândoi au fost înmormântați ca predecesorii lor în cripta castelului Windsor. De ce a fost ales acest castel pentru rămășițele regale?

Care este istoria castelului Windsor?

Windsor

Castelul Windsor este cel mai mare și cel mai vechi castel în care se poate locui din lume. Acesta aparține familiei monarhice din Marea Britanie. Istoria imobilului datează din anul 1066, când a fost construit de către William Cuceritorul.

Prima renovare a castelului a avut loc la un secol distanță, când a fost mărit de regele Henric al II-lea. Din această perioadă, locul este ridicat la rang de palat regal. Câteva secole mai târziu, timp în care a fost de nepătruns, un incendiu puternic din 1992 a distrus mai multe încăperi, plafoane și acoperișuri a capelei reginei Victoria.

Fiind cel mai mare castel din lume în care se poate locui, s-a luat decizia ca aici să fie locul de veșnicie a familiei regale. Fie că sunt înmormântați în Castel sau cripta bisericii, cert este că Windsor este o localitate regală.

Ce regalități sunt înmormântate aici?

Castelul Windsor este locul în care se regăsesc 11 regalități înmormântate: Edward IV, Henry al VI-lea, Charles I, George al III-lea, George al IV-lea, William al IV-lea, Edward al VII-lea, George al V-lea, George al VI-lea și Elisabeta a II-a.

Totodată, în cripta regală se mai află și trupurile altor strămoși, precum:

Atât castelul, cât și capela regală se pot vizita regulat de către turiștii veniți în oraș. Biletul costă 28 de lire pentru un adult. Datorită dimensiunii sale, timpul petrecut aici poate ajunge până la 5 ore. Istoria, emoția și aerul boem se găsesc la fiecare colț.

Foto: Stgeorges-windsor.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Anatomia unui monstru adormit: De ce este zona Vrancea o bombă cu ceas tectonică? Când ar putea veni următorul seism major?
Anatomia unui monstru adormit: De ce este zona Vrancea o bombă cu ceas tectonică? Când ar putea veni următorul seism major?
Pentru majoritatea românilor, cuvântul „Vrancea” nu evocă doar o regiune geografică pitorească, ci o amenințare invizibilă, o forță telurică latență care planează asupra... citește tot
De ce este nevoie de autostrăzi în caz de război? Ce rol va avea autostrada A7 de la București la Iași?
De ce este nevoie de autostrăzi în caz de război? Ce rol va avea autostrada A7 de la București la Iași?
România va avea prima autostradă construită cu bani din Programul SAFE, după ce a fost semnat contractul pentru tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii A8. Lotul are o... citește tot
Ce vizionar! Ce român a anticipat existența unei Uniuni Europene cu mulți ani înainte ca ea să se înfăptuiască?
Ce vizionar! Ce român a anticipat existența unei Uniuni Europene cu mulți ani înainte ca ea să se înfăptuiască?
Când ne gândim la părinții fondatori ai Uniunii Europene, numele care ne vin cel mai des în minte sunt Robert Schuman, Jean Monnet sau Konrad Adenauer. Cu toate acestea, în perioada... citește tot