De mai bine de cinci decenii, internetul este în viața multora dintre noi. Oamenii comunică instant între ei și află informații într-un timp extrem de scurt datorită unui simplu click. De asemenea, uneori se întâmplă să apară pe ecranul instrumentului de lucru una dintre cele mai cunoscute erori, numită eroarea 404.
Acesta este un mesaj întâlnit atunci când cineva vizitează fără să știe o pagină care nu există. Este modul în care internetul spune că ai ajuns într-o fundătură.
„Codurile de stare sunt emise de un server ca răspuns la cererea unui client făcută serverului. Acesta include coduri de la IETF Request for Comments (RFC-uri), alte specificații și câteva coduri suplimentare utilizate în unele aplicații comune ale HTTP. Prima cifră a codului de stare specifică una dintre cele cinci clase standard de răspunsuri. Frazele de mesaj afișate sunt tipice, dar poate fi furnizată orice alternativă care poate fi citită de om. Dacă nu se specifică altfel, codul de stare face parte din standardul HTTP/1.1 (RFC 7231)”, scrie Wikipedia.
Într-o explicație mai simplă, codurile de stare sunt coduri care ajută la îndeplinirea cererii unei persoane pe Internet. Cu toate acestea, codurile de stare vin în 5 clase (1xx, 2xx, 3xx, 4xx și 5xx) cu răspunsuri diferite, potrivit medium.com. De exemplu, 2xx succes, cererea a fost primită, înțeleasă și acceptată cu succes.
200 OK este codul unei pagini web obișnuite, doar că nu îl vedem pentru că a avut succes. Asta înseamnă că s-a dat ceea ce a fost cerut, și anume pagina solicitată. Aparent, codurile de stare sunt vizibile numai atunci când apar erori, cum ar fi 404 și 500.
Între 1981 și 1992, oamenii de știință de la CERN, Elveția, au lucrat la dezvoltarea World Wide Web și a componentelor sale. Au lucrat împreună într-un birou situat la etajul al patrulea al clădirii. Au creat aici o bază de date care a distribuit/livrat date în diferite forme.
La același etaj se afla baza de date centrală a World Wide Web într-o cameră cu numărul „404”. Sarcina lor era să răspundă la diferite solicitări prin alocarea de fișiere și transferul lor pe web, dar au făcut acest lucru manual. Din păcate, nu au putut răspunde la toate solicitările trimise pe web, deoarece mulți oameni nu au reușit să introducă datele corecte și, mai degrabă, au trimis nume de fișiere greșite.
Deoarece au continuat să apară aceleași probleme, oamenii de știință și-au actualizat ideile. Ei au creat un mesaj pentru persoanele care au trimis cereri cu nume de fișiere incorecte. Mesajul fiind:
„Room 404: file not found.” (n.r: „Camera 404: fișierul nu a fost găsit.”)
Mesajul a devenit cu adevărat popular în acele zile, iar în 1992, World Wide Web Consortium (W3C) a introdus utilizarea codurilor de stare HTTP, care au fost deja dezvoltate în 1990 împreună cu inventatorul World Wide Web pe nume Tim Berners-Lee și un co-dezvoltator, Robert Cailliau.
Pe măsură ce tehnologia a evoluat, și web-ul a evoluat. Procesele manuale ale web-ului au devenit automatizate. Codul de stare de eroare: 404 Not Found încă deținea locul său pe internet. Mesajul a devenit atât de popular încât oamenii au început să-l folosească pentru a dezaproba glumele care nu erau amuzante. De asemenea, au folosit 404 ca termen pentru articolele dispărute, de la bunuri furate la chei și chiar la evadări din închisoare.
Mulți oameni și-au deschis afaceri în care vindeau cămăși și alte mărfuri 404 pentru a crește vânzările datorită popularității sale. A fost folosit pe cărți, benzi desenate, meme-uri, era peste tot unde exista viață digitală. Potrivit lui Eyerys, 404 era o modalitate universală de a arăta anunțul unei probleme neprevăzute. Este, de asemenea, un memento că tehnologia, inclusiv web-ul, în special, este creată și populată de oameni.
Foto: Depositphotos.com
