În mod tradițional, în multe ţări, locul considerat „kilometrul zero”, adică locul de unde sunt măsurate distanţele cadastrale, este, de obicei, amplasat în capitala țării respective. Acest „kilometru zero” este marcat în diferite moduri, fie statui, plăci sau monumente, fie pieţe publice.
În România, monumentul care marchează în mod simbolic „kilometrul zero” este situat în faţa Bisericii Sf. Gheorghe-Nou de pe bulevardul I. C. Brătianu. Dar, cum a fost stabilit tocmai aici punctul din care se măsurau distanţele dintre Bucureşti şi restul localităţilor din ţara noastră?
Ei bine, după cum scrie turismistoric.ro, în secolul al XIX-lea, în timpul domniei Regelui Carol I, topografii care au întocmit primele hărţi şi planuri ale acelor vremuri, au stabilit punctul de plecare în fața acestei biserici deoarece locul era considerat central, fiind la vremea respectivă destul de aproape de Primărie. De asemenea, această poziție prezenta marele avantaj că acolo opreau majoritatea diligenţelor care veneau la hanul din vecinătatea bisericii.
Localitățile erau poziţionate de topografi într-un sistem radial de şosele ce făceau legătura între capitală şi hotarele ţării, însă precizia măsurătorilor era destul de relativă deoarece distanţele erau date în „poște”, unde o poştă era aproximativ 20 km.
Până la sfârșitul anilor ’30, în România Mare, indicațiile kilometrice erau făcute mai mult sau mai puțin fantezist deoarece nu exista nici un punct de plecare. Pentru a repara această problemă, trebuia stabilit un punct unic în raport cu care să se calculeze toate distanțele din țară.
Drept urmare, deoarece piața Sf. Gheorghe era socotită centrul geografic al Bucureștilor, Primăria a ales un punct aflat în faţa bisericii Sf. Gheorghe-Nou, situat între străzile Sf. Gheorghe-Nou, Cavafii Vechi și Lipscani, pe un spaţiu creat prin demolarea hanului de altădată.
Astfel, convenţionalul „kilometru zero” s-a materializat într-un centru al unui mic bazin de formă circulară, denumit havuz. Acesta avea însemnate pe partea interioară semnele heraldice ale tuturor judeţelor României Mari, iar sub fiecare semn era consemnată capitala respectivă şi distanţa dată în kilometri.
Pe fundul havuzului era inserată o roză a vânturilor, realizată din granit negru, care avea opt raze ce delimitau pe suprafaţa bazinului opt sectoare, adică numărul provinciilor istorice: Muntenia, Dobrogea, Basarabia, Moldova, Bucovina, Ardealul, Banatul şi Oltenia.
În centrul rozei sculptorul Constantin Baraschi a plasat o sferă încinsă pe o circumferinţă cu un brâu din aramă pe care erau reprezentate semnele zodiacale, marcajul devenind, astfel, mai vizibil.
Din cauza evenimentelor istorice din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, dar și a celor după terminarea acestuia, monumentul, conceput de arhitecții Horia Creangă și Ștefan Niculescu, a suferit mai multe modificări, iar în final acesta a fost acoperit în întregime cu pământ.
Ansamblul a fost scos la lumină după aproape cinci decenii, mai precis în 1992, şi restaurat șase ani mai târziu de către o echipă de specialişti condusă de arhitecta Alexandra Chiliman Juvara.
Deși majoritatea românilor consideră locul din fața Bisericii Sf. Gheorghe-Nou drept „kilometrul zero”, în fața Teatrului Național, vizavi de clădirea Universitătii București, a fost ridicat un monument simbolic în memoria celor căzuți în timpul Revoluției din 1989.
Deoarece simbolizează începutul unui nou drum, al libertății și al democrației, acesta este considerat tot „kilometrul zero”.
Spre deosebire de monumentul lui Baraschi, acesta înfățișează o bornă kilometrică, care a fost cocoțată pe un stâlp vopsit în culorile drapelului, pe care apare și simbolica gaură din steagurile tricolore ale revoluționarilor.
Foto: robertharding.com
