Infrastructura din România este una deficitară, fie că este vorba de cea rutieră, pietonală, feroviară și așa mai departe. La acest capitol, țara noastră este departe de statele din vestul Europei. Surprinzător, însă, lucrurile nu au stat tot timpul așa. Au existat perioade în care lucrurile se făceau „ca la carte”.
După căderea comunismului, în România, a urmat o perioadă de tranziție în care legile cu greu au mai fost respectate. Ba mai mult, existau sectoare unde era un adevărat vid legislativ. Drept urmare, a urmat un mare jaf național, iar omul de rând s-a trezit că o duce mai rău decât în perioada lui Nicolae Ceaușescu.
În ceea ce privește infrastructura din țara noastră, aceasta a fost mai mult peticită decât îmbunătățită. Sunt puține zonele în care străzile se ridică la nivelul celor din Occident. Majoritatea lucrărilor a fost făcută pe repede înainte și după o perioadă de timp începe să cedeze. Acest lucru era inacceptabil în anii 1900.
De exemplu, în anul 1909, în Brăila (oraș atestat prima dată în 1368) străzile erau pavate exact așa cum era scris în caietul de sarcini, iar inginerul șef al orașului supraveghea întreaga operațiune. Astfel, pavelele puse manual erau montate astfel încât piatra cubică să aibă forma regulată paralelipipedică și toate fețele bine cioplite, spre a se putea întoarce și întrebuința, cu timpul, pe toate laturile. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării, iar acest lucru se vedea la final când lucrarea era fără cusur.
În România nu există străzi la nivel european. Locurile de parcare sunt puține, trotuarele sunt înguste și fiecare își lasă mașina pe unde îl duce capul. Trebuie specificat că atunci când vorbim de cât de lată este o stradă, aceasta cuprinde partea carosabilă (benzile), trotuarele, scuarul din mijloc plus eventualele spații verzi. În ziua de astăzi, oamenii fac slalomuri printre mașinile parcate pe trotuare pentru a putea merge mai departe.
Conform legii, lățimea trotuarelor trebuie să respecte următoarele reguli:
Foto: Pexels.com
