Satele din România au avut o istorie îndelungată, însă multe dintre ele sunt pe cale de dispariție. Lipsa investițiilor în infrastructură, a utilităţilor şi a locurilor de muncă au făcut ca oamenii să migreze către zonele industrializate. Astfel, pe lângă dispariția acestor localități, a avut loc și pierderea culturii și tradițiilor din acele zone.
După Revoluția din 1989 lumea s-a schimbat, globalizarea și-a făcut apariția, iar mirajul vestului a reprezentat o oportunitate pentru cine a dorit să plece din țară. Până atunci, însă, în timpul comunismului, populația din aceste așezări a fost obligată să respecte litera și cuvântul partidului.
Înaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, pe teritoriul României se găseau peste 15.000 de sate, care cuprindeau trei sferturi din populația țării. Principalele îndeletniciri ale oamenilor erau agricultura și creșterea animalelor.
După ce a ajuns la putere, Nicolae Ceaușescu a avut o altă viziune pentru aceste așezări umane. Astfel, a apărut ideea colectivizării forțate a agriculturii, iar terenurile românilor au trecut din proprietatea privată în proprietatea de stat. Au avut loc numeroase răscoale și violențe, însă într-un final decizia liderului suprem a fost pusă în aplicare.
Statul şi-a însuşit pământurile românilor, i-a îndemnat pe ţărani să se alăture fermelor colective şi staţiilor de maşini pentru a lucra mecanizat pentru fermele colective. Forţele Guvernului au asediat zonele rurale şi au arestat aproximativ 80.000 de ţărani pentru că erau fermieri privaţi sau erau de partea fermierilor privaţi, care erau insultaţi ca duşmani de clasă. Aproximativ 30.000 de oameni s-au confruntat în cele din urmă cu procese publice, se arată în volumul „România, un studiu al ţării”, editat de Ronald D. Bachman (1947 – 2012).
În anii 1960, tinerii de la sate au fost obligați de contextul economic să meargă în centre urbane pentru a-și găsi de lucru și a-și croi un drum în viață. Drept urmare, satele românești s-au depopulat rapid, iar Nicolae Ceaușescu a venit cu o soluție care să se aplice în perioada imediat următoare.
Așadar, satele care aveau sub 3.000 de oameni trebuiau desfințate, fiindcă nu erau viabile, iar populația trebuia mutată în localitățile mai mari, care urmau să fie industrializate. Căminul de cultură trebuia să reprezinte centrul fiecărui sat în parte, în locul bisericii.
Regimul Ceaușescu avea în plan să desființeze peste 8.000 de sate, spre sfârșitul anilor 1980, însă planul nu a fost dus la bun sfârșit datorită căderii comunismului. Cu toate acestea, în multe sate au apărut blocuri, o anomalie arhitecturală pentru niște așezări destul de sărăcăcioase.
Din păcate, satele din România s-au depopulat și după 1989, iar multe dintre ele sunt în prezent adevărate ruine. Tradiții și obiceiuri vechi de peste 1.000 de ani au dispărut fără urmă și nu vor mai fi recuperate niciodată.
Odată cu fiecare sat care moare, dispare o întreagă spiritualitate ce poartă în spatele ei cel puţin zece milenii. Se duc rădăcinile puternice înfipte adânc în milenii, seacă izvoarele viguroase ale spiritului românesc. Dispare postamentul zdravăn, temelia de monolit a culturii moderne româneşti, cultura populară, identitatea naţiei române, a declarat Monica Duşan, publicist şi muzeograf la Muzeului de Istorie Locală şi Etnografie Brad, potrivit adevarul.ro.
Foto: calatorinbascheti.ro
