Unul dintre cele mai cunoscute romane românești este „Ion”, semnat de Liviu Rebreanu. Opera prezintă povestea unui țăran pe nume Ion, cel care, atunci când are de ales între a avea cât mai mult pământ și femeia pe care o iubește, optează pentru prima variantă. Romanul nu ar fi devenit o capodoperă literară fără ajutorul soției lui Liviu Rebreanu. Fanny a salvat manuscrisul în timp ce scriitorul era anchetat de germani în perioada Primului Război Mondial.
Conform marelui romancier, ideea de a scrie „Ion” i-a venit autorului în urma unei scene la care a fost martor, în satul Prislop, aproape de Năsăud, locul unde tatăl scriitorului era învățător.
„Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă la porumbei sălbateci. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea. Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică. Scena m-a uimit şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observaţie. Nici măcar nu am fost curios să aflu pentru ce a sărutat omul glia”, povestea scriitorul într-un interviu acordat în anul 1940 în Revista Fundaţiilor Regale.
Fanny Rădulescu a devenit soția lui Liviu Rebreanu în anul 1921. Aceasta a fost alături de scriitor toată viața sa, iar o mare parte din cariera literară i se datorează ei. Ea și-a sacrificat profesia de actriță, susținându-l pe romancier și ocupându-se de treburile din casă.
Potrivit spuselor lui Fanny Rebreanu, scriitorul a terminat de scris romanul „Ion” la vârsta de 35 de ani. Însă viața lui de până atunci nu fusese lipsită de griji. A terminat în 1900 „Școala Militară” austriacă, a urmat Înalta Academie Militară de la Budapesta, „Ludoviceum”, devenind astfel sublocotenent în orașul Gyula. Cu toate acestea, viața de militar nu-l împlinea.
„Se simţea stingherit şi se sufoca în atmosfera şovină a şcolii şi a societăţii `înalte`. Acest zbucium lăuntric va izbucni uneori în accese greu de stăpânit, care nu puteau fi pe placul autorităţilor” (austro-ungare), povesteşte Fanny Rebreanu în cartea memorialistică intitulată „Cu soţul meu”, scrie Adevărul.
În 1918, capitala României se afla sub stăpânirea marilor puteri, iar Liviu Rebreanu a fost reținut de germani și verificat de soldații maghiari, aliații nemților. Aceștia susțineau că tot ce scria împotriva ocupanților avea tentă agresivă.
Marele romancier urma să fie extrădat la Budapesta pentru a fi judecat, acuzat fiind de dezertare. Însă a reușit să fugă într-o zonă unde se aflau soldați români. În tot zbuciumul perioadei, Fanny a reușit printr-o minune să ascundă manuscrisul romanului „Ion”. Aceasta l-a pus în salteaua pătuțului fetiței lor, Puia, relatează sursa citată. Pe data de 20 noiembrie 1920, la doi ani de la finele războiului, romanul narativ avea să fie publicat. Ulterior, marea operă a literaturii române s-a bucurat de un real succes și este studiată și în zilele noastre.
Ultimii ani din viață, Liviu Rebreanu i-a petrecut în zona Argeșului. Acolo, potrivit spuselor lui Fanny, scriitorul s-a simțit pe deplin fericit. Locul era unul care îl inspira, motiv pentru care romanele „Răscoala”, „Jar”, „Gorila” şi „Amândoi” au fost scrise acolo.
Foto: Răsunetul
