CNP Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului?

20.01.2019
CNP Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului?

CNP. Toată lumea a auzit despre CNP (Cod Numeric Personal) și fiecărui român din această lume îi corespunde un astfel de număr compus din 13 cifre. Cu alte cuvinte, CNP-ul reprezintă totalitatea datelor personale pe care le poate avea un cetățean român.

CNP-ul a fost introdus ca element obligatoriu în actele de identitate abia pe 2 martie 1978, printr-un decret semnat de Nicolae Ceaușescu, dictatorul Republicii Socialiste România. Acesta este o găselniță, e drept, utilă, a autorităților comuniste. Astfel, în țara noastră, CNP-ul reprezinta un cod de 13 cifre după modelul SAALLZZJJNNNC.

S vine de la sexul persoanei ce posedă CNP-ul cu pricina și secolul în care s-a născut. De exemplu, 1 / 2 – născuți între 1 ianuarie 1900 și 31 decembrie 1999. 3 / 4 – născuți între 1 ianuarie 1800 și 31 decembrie 1899. 5 / 6 – născuți între 1 ianuarie 2000 și 31 decembrie 2099. 7 / 8 – pentru persoanele străine rezidente în România;

AA reprezintă ultimele două cifre din anul nașterii;

LL reprezintă cele două cifre din luna nașterii;

ZZ reprezintă cele două cifre din ziua în care a fost născut posesorul CNP-ului. Pentru zilele de naștere cuprinse între 1 și 9 se adaugă 0 înaintea datei;

JJ este codul judeţului sau sectorului unde se afla persoana respectivă în momentul în care a primit CNP-ul; De exemplu, județul Buzău are 10, Sibiu 32, București 40, București Sector 1 41, etc.

NNN reprezintă numărul de ordine și este format din trei cifre. Biroul de Evidență al Populației sunt cei care au grijă ca acest număr să fie alocat unei singure persoane într-o anumită zi.

C este cifră de control (un cod autodetector) aflată în relație cu toate celelate 12 cifre ale C.N.P.-ului. Cifra de control se alocă în baza unui algoritm de calcul. Aceasta este calculată după cum urmează: fiecare cifră din CNP este înmulțită cu cifra de pe aceeași poziție din numărul 279146358279; rezultatele sunt însumate, iar rezultatul final este împărțit cu rest la 11. Dacă restul este 10, atunci cifra de control este 1, altfel cifra de control este egală cu restul.

În România, au fost cazuri când din anumite greșeli birocratice doi oameni au avut același CNP. Unul dintre protagoniști a fost nevoit să-și ia un nou CNP.

 

Cele mai noi articole
Cum arată găina dragon? Unde trăiește ciudatul animal?
Cum arată găina dragon? Unde trăiește ciudatul animal?
Pe planetă sunt tot felul de animale, unele mai ciudate ca altele. Multe dintre ele sunt necunoscute oamenilor de rând, însă din când în când mai apare câte o informație pe Internet care ne... citește tot
Cine a descoperit cu adevărat testul Papanicolau, un grec sau românul Aurel Babeș?
Cine a descoperit cu adevărat testul Papanicolau, un grec sau românul Aurel Babeș?
Înainte de testul Papanicolau, cancerul de col uterin era „una dintre cele mai frecvente cauze de deces prin cancer la femei”, potrivit Societății Americane de Cancer. Deoarece testul... citește tot
Ce era legea repausului duminical și când a fost adoptată?
Ce era legea repausului duminical și când a fost adoptată?
Legile sunt făcute pentru a fi respectate, însă de multe ori acestea sunt încălcate. De-a lungul timpului, legile se modifică în funcție de nevoile oamenilor și ale societății. Totodată,... citește tot