Cine a fost Friedrich Trump, bunicul lui Donald Trump? Cum a ajuns imigrantul în Statele Unite ale Americii?

04.07.2020
Cine a fost Friedrich Trump, bunicul lui Donald Trump? Cum a ajuns imigrantul în Statele Unite ale Americii?

În cei patru ani de când Donald Trump ocupă fotoliul din Biroul Oval al Casei Albe au circulat multe povești despre el și despre familia sa. Există, însă, o istorioară ale cărei detalii sunt mai puțin cunoscute. Aceasta se referă la modul în care bunicul primului președinte miliardar din istoria SUA și-a construit averea prin ceea ce unii numesc „practici scandaloase”.

Donald Trump este nepotul imigrantului german Friedrich Trump. Născut în 1869 într-un sătuc, Kallstadt, situat în ceea ce pe atunci se chema Regatul Bavariei, Friedrich (devenit Frederick după ce acesta a ajuns în SUA) era unul dintre cei 6 copii ai lui Christian Johannes Trump şi ai soției acestuia, Katherina Kober, care își câștigau existența prin cultivarea viței de vie, scrie Today I Found Out

După decesul tatălui, în 1877, familia lui Friedrich s-a confruntat cu mari probleme financiare, astfel că cei 6 copii au fost nevoiți să muncească. Frații săi au fost luați de mama lor să lucreze la câmp, în timp ce Friedrich, care era un copil bolnăvicios, a fost trimis ca ucenic într-o frizerie pe când avea doar 14 ani.

După doar doi ani, timp în care s-a perfecționat în meseria de frizer, a decis, asemenea multor locuitori din Kallstadt, că este momentul să-și caute un loc de muncă în țara tuturor posibilităților – Statele Unite ale Americii.

Averea controversată a familiei Trump

Nici acum nu sunt clare condițiile în care Friedrich a părăsit Germania. Dornic să-și urmeze visul american, el a omis un lucru foarte important, și anume să anunțe autoritățile germane despre intenția de a pleca în America.

Sunt unii care susțin că a făcut acest lucru cu bună știință pentru a evita satisfacerea stagiului militar obligatoriu,mișcare care l-a scăpat de armată, dar a dus și la pierderea cetățeniei germane.

Ulterior, el a declarat că mama lui a fost cea care l-a îndemnat să emigreze în America pentru a o urma la New York pe sora sa, Katherine, care se stabilise acolo de câțiva ani și era căsătorită cu un funcționar pe care îl chema, culmea, tot Friedrich.

Frederick a lucrat timp de șase ani ca frizer în Manhattan. El a reușit să strângă câteva sute de dolari (echivalentul a circa 10.000 de dolari astăzi) și s-a mutat în Seattle, unde și-a investit economiile în ceea ce avea să fie punctul de plecare în ridicarea imperiului Trump.

Ulterior, el a locuit o vreme în Yukon (Canada), unde a vândut carne de cal căutătorilor de aur. Devenit între timp cetățean american, a construit o avere prin deschiderea unui lanț de bordeluri și de restaurante în perioada 1891-1899.

Expulzat din țara natală

În anul 1904, ca urmare a temerilor în ceea ce privea încetarea goanei după aur şi, în consecinţă, asupra declinului prostituţiei, Frederick şi-a vândut proprietățile și a decis să se întoarcă în Germania, deoarece soției sale, Elizabeth, îi era dor de casă. Însă, autoritățile de aici nu l-au uitat și nici nu l-au iertat.

Cu toate acestea, ulterior i s-a ordonat să părăsească țara natală în opt săptămâni ori avea să fie deportat. Practic, suferea din cauză că evitase să-și satisfacă serviciul militar obligatoriu. De asemenea, a fost tras la răspundere pentru emigrare ilegală.

În scrisoarea trimisă prințului Luitpold de Bavaria, sub conducerea căruia se afla și satul natal Kallstadt, bunicul lui Donald Trump îl ruga să nu îl deporteze înapoi în SUA. Se pare că scrisoarea nu l-a impresionat pe prinț din moment ce Trump a fost nevoit să se întoarcă în America. Nu se va ști niciodată dacă s-ar fi schimbat istoria în cazul în care prințul Luitpold ar fi închis ochii la gestul lui Friedrich Trump și nu l-ar fi deportat.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Pentru că tehnologia a devenit aliatul indispensabil pentru îmbunătățirea eficienței productivității, este important să alegi acele produse ale acesteia care te pot ajuta cu adevărat în... citește tot
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
În lucrarea scrisă în anul 1895 și intitulată „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu dedica un capitol întreg creșterii copiilor în familiile de țărani. Autorul explică... citește tot
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Vladimir Putin a câștigat din nou alegerile în Rusia. Acesta ocupă pentru a cincia oară funcția de președinte al Federației Ruse. Pentru a fi Președinte pentru a cincea oară, șeful de la... citește tot