Unul dintre cele mai cunoscute și mai frumoase lanțuri montane din lume sunt Munții Alpi. Este considerat cel mai lung lanț muntos din Europa, având o lungime totală de 1.200 km, și acoperă o suprafață de circa 200.000 km².
Alpii traversează opt țări: Austria, Franța, Italia, Elveția, Liechtenstein, Germania, Principatul Monaco și Slovenia.
Munții Alpi se împart în Alpii Occidentali și Alpii Orientali. Împărțirea se face pe linia dintre Lacul Constanța (Bodensee, Germania) și Lacul Como (Italia), de-a lungul Rinului. Alpii Occidentali se întind pe teritoriile Italiei, Franței și Elveției, iar cei Orientali în Austria, Germania, Italia, Liechtenstein, Elveția și Slovenia.
Cel mai înalt vârf din Alpii Occidentali est Mont Blanc, situat la frontiera dintre Franța și Italia, care are o înâlțime de 4.810 metri. În Alpii Orientali, cel mai înalt pisc este Bernina (4.052 m). În total, în Alpi sunt 128 de vârfuri cu înălțimi care depășesc 4.000 de metri (82 principale și 49 secundare).
Denumirea Munților Alpi diferă de la o limbă la alta. Astfel, în italiană li se spune Alpi, în franceză – Alpes, în occitan (dialect din sudul Franței) – Aups/Alps, în germană – Alpen, în slovenă – Alpe, în engleză – Alpes, iar în romanș (o ramură vestică a limbii retoromane) – Alps.
Originea cuvântului Alpi nu este cunoscută cu exactitate, existând mai multe teorii în această privință. Una dintre ele spune că Alpi provine din latinescul albus, care înseamnă alb. Cuvântul ar putea avea, însă, o altă origine, și anume în mitologia greacă, de la numele Zeiței Alphito, care însemna făină albă.
În comentariul său despre Eneida lui Virgil, gramaticianul Maurus Servius Honoratus de la sfârșitul secolului IV spunea că toți munții înalți sunt denumiți Alpi de către celți. Practic, îmbinând aceste teorii, termenul Alpi înseamnă munți înalți acoperiți cu zăpadă.
Numărul exact al speciilor de animale din Alpi este necunoscut, deși estimările plasează acest număr la aproximativ 30.000.
Odată cu creșterea altitudinii, condițiile de viață devin prea dure pentru animalele care s-au adaptat condițiilor de altitudine mai mică. Speciile alpine sunt speciale prin faptul că au găsit modalități de supraviețuire în aceste condiții climatice dificile, rezultând o varietate de adaptări unice.
Salamandra alpină (Salamandra atra), de exemplu, este singurul amfibian european care a dat naștere tinerilor pe deplin dezvoltați. Păsările și mamiferele au pene sau blănuri mai groase, iar picioarele sau labele lor sunt perfect adaptate pentru a călca pe suprafețe înzăpezite. Iepurele de munte (Lepus timidus), pelerina (Mustela erminea) și ptarmiganul (Lagopus mutus) își schimbă haina maro în alb iarna pentru a evita prădarea.
Multe animale hibernează în cele mai reci luni ale anului, inclusiv faimoasa marmotă alpină ( Marmota marmota ). Alții, precum capra alpină ( Rupicapra rupicapra ) și potârnichea ( Alectoris graeca ), migrează pe distanțe relativ mari sau coboară la altitudini mai mici pentru a evita frigul iernii. Strabulul alpin ( Capra ibex ), pe de altă parte, urcă pe pante foarte abrupte, unde zăpada alunecă și totuși se găsește mâncare.
