Ce este solstițiul de vară? Câte ore are cea mai lungă zi din an?

21.06.2021
Ce este solstițiul de vară? Câte ore are cea mai lungă zi din an?

Solstițiul de vară s-a produs în România astăzi, 21 iunie 2021, la ora 06:32. A fost momentul care a marcat începul verii astronomice, iar 21 iunie este cea mai lungă zi din acest an.

Solstiţiul reprezintă cele două momente din an în care Soarele se află la cea mai mică, respectiv la cea mai mare înălţime faţă de Ecuator.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopţii să crească. Fenomenul va dura şase luni, până la 21 decembrie, atunci când este momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul se derulează în sens invers.

Solstițiul de vară, respectiv solstițiul de iarnă, nu se produce în fiecare an la aceeași dată și nici la aceeași oră. Spre exemplu, în anii bisecți solstițiul de vară se poate întâmpla să se producă la 20 iunie. Anul acesta, solstițiul de vară coincide cu a doua zi de Rusalii.

Denumirea de solstițiu (n.n. – „Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia.

Ce se întâmplă la solstițiu? Câte ore are cea mai lungă zi a anului?

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Observatorului Astronimic „Vasile Urseanu”, Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereștri.

Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decursul unui an, ceea ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

La momentul solstițiului de vară, Soarele s-a aflat la 23°27′ distanță unghiulară nord față de Ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu Ecuatorul, denumit Tropicul racului. La solstițiul de vară, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°.

Deoarece Soarele se află la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67°52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore și 32 de minute, în timp ce noaptea va avea o durată de doar 8 ore și 28 de minute.

Conform sursei citate, fenomenul nu va dura doar o zi, respectiv o noapte. Cel mai târziu apus de Soare se va produce în perioada 24 iunie-1 iulie, atunci când acesta va apune la ora 21:04, pentru București. Zilele în care se va produce cel mai târziu apus sunt aceleași și pentru alte regiuni ale țării, cu toate că diferă orele de apus/răsărit.

La București, cele mai scurte nopți vor fi între 19 și 24 iunie și vor avea o durată de 8 ore și 28 de minute.

În plus, pe 25 iunie, la ora 5:42, se va produce faza de Lună Plină, iar în nopțile de 24, 25 și 26 iunie Luna va părea plină pentru cei care o văd cu ochiul liber.

În această perioadă va avea loc și sărbătoarea Sânzienelor. În tradiția populară românească, aceasta este asociată cumva cu solstițiul de vară. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută drept ziua de Sânziene sau Drăgaica. De asemenea, în aceeași zi, credincioșii creștin ortodocși sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Puiul de urs, anomalia naturii: Dacă oamenii ar avea aceeași proporție mamă-copil, o femeie ar naște un bebeluș de mărimea unei alune
Puiul de urs, anomalia naturii: Dacă oamenii ar avea aceeași proporție mamă-copil, o femeie ar naște un bebeluș de mărimea unei alune
Puiul de urs este o anomalie a naturii: se naște mai mic decât o chiflă. Discrepanța de mărime dintre mamă și pui este uimitoare. O ursoaică matură poate cântări 200-300 de kilograme, dar... citește tot
Curiozități despre perioada sărbătorilor la români. De ce călăresc copiii porcul?
Curiozități despre perioada sărbătorilor la români. De ce călăresc copiii porcul?
Cine nu a văzut măcar o dată un copil călărind porcul abia tăiat în gospodărie? Conform unei tradiții întâlnită des în satele românești, copiii se pozează călare pe porc, ca să fie... citește tot
O sculptură invizibilă a fost vândută pentru 15.000 de euro. Artistul: „Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie”
O sculptură invizibilă a fost vândută pentru 15.000 de euro. Artistul: „Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie”
În luna mai 2021, casa de licitații Art-Rite din Milano a găzduit unul dintre cele mai bizare și controversate evenimente din istoria artei moderne. Artistul italian Salvatore Garau, în vârstă... citește tot