Narațiunea este opera literară scrisă în care sunt povestite idei, concepte sau evenimente. Aceasta implică modelarea evenimentelor în jurul unui set general de scopuri sau efecte (fie în mod conștient, fie inconștient).
De exemplu, într-o narațiune comică, scopul general este de a surprinde / șoca sau de a face publicul sau cititorul să se amuze. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, narațiunea este o relatare vorbită sau scrisă a evenimentelor în formă literară, o poveste sau practica (arta) de a povesti.
Într-o naraţiune există povestitor, personaje şi acţiune. Într-un text literar, naraţiunea alternează cu descrierea şi dialogul. Relatarea se poate face la persoana I (narator subiectiv) sau la persoana a III-a (narator obiectiv).
Narațiunea poate fi întâlnită în diverse tipuri de texte nonliterare (benzi desenate, articole de ziar) sau în filme şi piese de teatru. Accentul se pune pe cauza care stă la baza succesiunii întâmplărilor.
Narațiune descriptivă conectează imagini, idei și detalii pentru a transmite un sentiment de timp și loc. Scopul acestui tip de narațiune este de a crea un sentiment de spațiu, de timp și loc. Mai mult de atât, narațiunea descriptivă transmite starea de spirit și tonul acelui timp și loc (de exemplu, amenințător, pașnic, vesel, haotic).
Când descriem o scenă pastorală într-un cadru rural, de exemplu, ne-am putea lăsa pe imagini specifice (cum ar fi un câmp larg, gol, un tractor abandonat) pentru a construi o dispoziție generală (cum ar fi simplitatea pașnică).
Narațiunea omniscientă ne prezintă evenimente sau scene astfel încât să le înțelegem prin sentimentele, dorințele, credințele sau valorile naratorilor. În narațiunea omniscientă, naratorul poate împărtăși gândurile private ale mai multor personaje, chiar și într-o singură scenă. De asemenea, acesta poate fi nesigur și ar putea minți despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat sau să treacă peste anumite detalii importante pentru ceilalți.
Narațiunea istorică, în genuri precum biografia, autobiografia și diverse subgenuri istorice, relatează evenimente din trecut. Autorul poate alege să spună o poveste de război într-un timp prezent tumultuos. Nu există o singură modalitate de a povesti trecutul. Scopul narațiunii istorice este de a arăta procesul istoric. Ea leagă cauzalitatea de la eveniment la eveniment, arătând reacțiile în lanț care duc la modul în care lucrurile se extind.
Narațiune liniară este narațiunea în care se povestesc evenimentele în ordinea în care s-au întâmplat. Acest tip de narațiune este tipic ficțiunii realiste în care autorul dorește să creeze sentimentul unei vieți care se desfășoară pe măsură ce un personaj trăiește zi de zi sau an de an.
Narațiunea liniară arată clar cauzalitatea. Când cititorul sau ascultătorul află ce s-a întâmplat ieri cu un personaj, apoi astăzi, apoi mâine, de multe ori este mai ușor să observe modele și lanțuri de cauză și efect. Poveștile spuse într-un interval de timp liniar ar putea fi spuse în principal folosind timpul trecut, prezent sau chiar viitor. Cu toate acestea, fiecare eveniment decurge pur și simplu din incidentul anterior descris.
Narațiune neliniară este aceea care nu urmărește evenimentele în ordinea în care s-au întâmplat. Scopul acesteia este de a reprezenta starea emoțională sau conștiința naratorului. De exemplu, un narator grav traumatizat, care are flashback-uri, poate spune evenimente într-un amestec de capitole stabilite în ani diferiți, în afara secvenței, în timp ce încearcă să strângă fragmente și amintiri. Poate arăta povești cu teme conexe care se desfășoară în diferite locuri și momente.
