„De ce m-ai prins în pumnul tău /Copil frumos, tu nu ştii oare/ Că-s mic şi eu şi că mă doare/ De ce mă strângi aşa de rău?” sunt unele dintre cele mai cunoscute versuri din istoria literaturii române. De fapt, aceasta este prima strofă a poeziei „Gândăcelul”, semnat de Elena Farago. E adevărat că poeta a fost guvernanta familiei Caragiale?
Născută la Bârlad în anul 1878, Elena Paximade (Farago) este una dintre cele mai cunoscute poete de origine română. Aceasta a scris, mai ales, poezii și literatură pentru copii. Printre operele sale se numără „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” sau „Motanul pedepsit”. Totuși, puțini sunt cei care știu că Elena Farago, pentru a se întreține, s-a angajat ca guvernantă în familia lui Ion Luca Caragiale.
E adevărat că Ion Luca Caragiale a mers la Carol I să-i ceară bani cu împrumut? Ce i-a spus Regele?
Elena Farago a rămas orfană de mamă de la vârsta de 12 ani și a fost nevoită să abandoneze școala, deși studiase doar primele două clase primare.
În anul 1986, Elena Farago se îmbolnăvește și ajunge în București. După ce se pune pe picioare, este nevoită să-și câștige singură existența. În casa politicianului Gh. Panu, aceasta îl întâlnește pe Caragiale. Între cei doi se creează o legătură și scriitorul îi propune să fie guvernantă în casa sa, având grijă de cei doi copii ai lui Caragiale.
După anul 1900, deja căsătorită cu Fracisc Farago, poetu începe să-și facă un renume printre scriitorii bucureșteni. Aceasta avea o mulțime de contacte din perioada în care lucrase la Ion Luca Caragiale. Astfel, Elena Farago începe să scrie literatură și poezie pentru copii, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Printre cele mai cunoscute opere ale sare se numără „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul” sau „Cloșca”.
Munca ei este recompensata și poeta a primit o mulțime de premii pentru opera sa, printre care Premiul Naţional pentru Literatură sau Premiul Internaţional „Femina”.
Elena Farago se stinge din viaţă la vârsta de 75 de ani după o lungă suferiţă.
Gândăcelul
– De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare
De ce mă strângi aşa de rău?
Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,
Şi-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!
Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărnă frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!
Scârbit de fapta ta cea rea,
Degeaba plângi acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.
Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnatate
Şi-oricât de mică ar fi ea!
