Câte țări sunt în Europa? În câte regiuni este împărțită Europa?

29.06.2022
Câte țări sunt în Europa? În câte regiuni este împărțită Europa?

Europa are o suprafață de aproximativ 10.180.000 de kilometri pătrați, adică 2% din suprafața Pământului sau, altfel spus, 6,8% din suprafața terestră. Pe „bătrânul continent” se găsesc mai multe țări, unele mai bogate ca altele. Specialiștii în domeniu au împărțit Europa în mai multe regiuni, astfel încât totul să fie mai clar.

Potrivit datelor oficiale, există 44 de țări în Europa. Continentul este împărțit în mai multe regiuni, astfel că există 9 țări în Europa de Vest, 10 țări în Europa de Est, 15 țări în Europa de Sud și 10 țări în Europa de Nord. Trebuie precizat că aici nu sunt incluse țările transcontinentale care au teritorii atât în Europa, cât și în Asia, fiindcă cea mai mare parte a oamenilor din aceste state trăiesc pe continentul asiatic. Drept urmare acestea sunt numărate și pe continentul asiatic, dar și pe cel european.

Ce țări sunt în Europa de Vest?

Regiunea Europei de Vest este formată din 9 țări și are o populație totală de puțin peste 268 de milioane. Germania este cea mai populată țară din Europa de Vest, cu aproximativ 83 de milioane de oameni, în timp ce la capătul celălalt se află Liechtenstein cu puțin peste 38.000 de persoane. Europa de Vest formează nucleul alianței politice și economice cunoscută sub numele de Uniunea Europeană. Comisia Europeană are sediul la Bruxelles, în Belgia, Parlamentul European la Strasbourg, în Franța și Banca Centrală Europeană la Frankfurt, în Germania.

Iată cele 9 țări care se găsesc în Europa de Vest:

– Austria
– Belgia
– Franţa
– Germania
– Liechtenstein
– Luxemburg
– Monaco
– Țările de Jos
– Elveţia.

Ce țări sunt în Europa de Est?

Europa de Est este formată din 10 țări și are o populație totală de aproximativ 293 de milioane de locuitori. Rusia este cea mai populată țară din această regiune cu 144 de milioane de cetățeni, ceea ce o face cea mai populată țară din toată Europa. La capătul opus se găsește Moldova, care are puțin sub 2,7 milioane de oameni în granițele sale. Europa de Est a format la un moment dat cea mai mare parte a Pactului de la Varșovia, alianța militară care s-a opus NATO în timpul Războiului Rece dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică. Acum, însă, multe dintre țările regiunii fac parte atât din NATO, cât și din Uniunea Europeană. De asemenea, trebuie remarcat faptul că Rusia este una dintre țările transcontinentale ale Europei, deoarece tot ce este la est de Munții Urali este considerat parte a Asiei.

Iată cele 10 țări care se găsesc în Europa de Est:

– Belarus
– Bulgaria
– Cehia
– Ungaria
– Polonia
– Republica Moldova
– România
– Federația Rusă
– Slovacia
– Ucraina.

Ce țări sunt în Europa de Nord?

Europa de Nord este formată din 10 țări, cu o populație totală de aproximativ 34 de milioane, ceea ce o face cea mai puțin populată regiune de pe continent. Exceptând Regatul Unit, Finlanda este țara cu cei mai mulți locuitori din regiune, aproximativ 5,5 milioane, în timp ce la capătul opus se găsește Islanda, cu aproximativ 360.000 de cetățeni.

Iată cele 10 țări care se găsesc în Europa de Nord:

– Danemarca
– Estonia
– Finlanda
– Islanda
– Irlanda
– Letonia
– Lituania
– Norvegia
– Suedia
– Regatul Unit.

Ce țări sunt în Europa de Sud?

Europa de Sud este o regiune care încorporează 15 țări. Populația sa totală este de aproximativ 153 de milioane de oameni. Italia este cea mai mare cu puțin peste 60 de milioane de locuitori. La polul opus se găsește Vaticanul care are sub 1.000 de oameni. De altfel, statul papal este cel mai mic din întreaga Europă, potrivit worldatlas.com.

Iată cele 15 țări care se găsesc în Europa de Nord:

– Albania
– Andorra
– Bosnia si Hertegovina
– Croaţia
– Grecia
– Italia
– Malta
– Muntenegru
– Macedonia de Nord
– Portugalia
– San Marino
– Serbia
– Slovenia
– Spania
– Vatican.

Câte țări sunt în Europa?

Cel mai răspândit răspuns este că în Europa sunt 50 de state (Belarus, Bulgaria, Republica Moldova, Polonia, Cehia, România, Slovacia, Ucraina, Ungaria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Regatul Unit al Marii Britanii, Republica Irlanda, Suedia, Albania, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Croația, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Malta, Muntenegru, Portugalia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Vatican, Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Liechtenstein, Luxemburg, Monaco, Olanda, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Rusia, Turcia, Armenia, Israel și Cipru).

Foto: Wikipedia.org și worldatlas.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Puiul de urs, anomalia naturii: Dacă oamenii ar avea aceeași proporție mamă-copil, o femeie ar naște un bebeluș de mărimea unei alune
Puiul de urs, anomalia naturii: Dacă oamenii ar avea aceeași proporție mamă-copil, o femeie ar naște un bebeluș de mărimea unei alune
Puiul de urs este o anomalie a naturii: se naște mai mic decât o chiflă. Discrepanța de mărime dintre mamă și pui este uimitoare. O ursoaică matură poate cântări 200-300 de kilograme, dar... citește tot
Curiozități despre perioada sărbătorilor la români. De ce călăresc copiii porcul?
Curiozități despre perioada sărbătorilor la români. De ce călăresc copiii porcul?
Cine nu a văzut măcar o dată un copil călărind porcul abia tăiat în gospodărie? Conform unei tradiții întâlnită des în satele românești, copiii se pozează călare pe porc, ca să fie... citește tot
O sculptură invizibilă a fost vândută pentru 15.000 de euro. Artistul: „Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie”
O sculptură invizibilă a fost vândută pentru 15.000 de euro. Artistul: „Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie”
În luna mai 2021, casa de licitații Art-Rite din Milano a găzduit unul dintre cele mai bizare și controversate evenimente din istoria artei moderne. Artistul italian Salvatore Garau, în vârstă... citește tot