Care sunt sectoarele în București și cum e împărțită Capitala pe sectoare?

29.09.2021
Care sunt sectoarele în București și cum e împărțită Capitala pe sectoare?

Bucureștiul este Capitala României și cel mai mare oraș din țară. Municipiul are o suprafață de 228 de km pătrați și o populație de 1.883.425 de locuitori. Trebuie specificat totuși că zona urbană este mult mai mare, măsurând 412 km pătrați și o populație de 2.158.758 de persoane.

Care sunt sectoarele în București?

Pentru a putea fi administrat cât mai ușor, autoritățile naționale au decis ca Bucureștiul să fie împărțit în șase sectoare. Drept urmare, fiecare sector are un primar și un Consiliu Local, care se ocupă de afaceri locale, precum străzi secundare, parcuri, școli și servicii de curățenie.

Sectorul 1 cuprinde cea mai mare zonă din București, având o suprafață de aproximativ 68 km pătrați. Cu toate acestea, numărul persoanelor care locuiesc în această regiune este de doar 225.453. Cartierele din Sectorul 1 sunt Aviatorilor, Aviației, Băneasa, Bucureștii Noi, Dămăroaia, Domenii, Dorobanți, Gara de Nord, Grivița, Victoriei, Floreasca, Pajura, Pipera, Primăverii, Piața Romană.

Sectorul 2 din București are o suprafață de 32 de km pătrați și o populație de 345.370 de locuitori. Cartierele care se găsesc în sectorul 2 sunt următoarele: Pantelimon, Colentina, Iancului, Tei, Floreasca, Moșilor, Vatra Luminoasă.

Sectorul 3 al Capitalei măsoară aceeași suprafață ca și precedentul, 32 de km pătrați, însă are o populație mai mare, 385.439 de persoane. În sectorul 3 găsim următoarele cartiere: Vitan, Dudești, Titan, Balta Albă, Centru Civic, Dristor, Muncii, Unirii.

Sectorul 4 este ceva mai mare decât ultimele două, având o suprafață de 34 de km pătrați. Cu toate acestea, populația este mai puțină, fiind doar 287.828 de persoane. Cartierele care fac parte din acest sector sunt: Berceni, Giurgiului, Olteniței, Tineretului, Văcărești, Timpuri Noi.

Sectorul 5 este cel mai mic, cu o suprafață de 30 de km pătrați și o populație de 271.575 de persoane. Cartierele care se găsesc în această regiune sunt: Giurgiului, Ferentari, Rahova, Ghencea, Cotroceni, 13 Septembrie.

Sectorul 6 este al doilea cel mai mare sector din București, atât ca suprafață cât și ca populație. Acesta măsoară 38 de km pătrați și are 367.760 de persoane. Cartierele care se găsesc în această zonă sunt următoarele: Giulești, Drumul Taberei, Militari, Crângași, Ghencea.

Cum a fost împărțit Bucureștiul în sectoare?

Principala reforma administrativă a orașului București a avut loc în anul 1830 când se înființează „Sfatul Orășenesc” (actuala Administrație Publică de azi). Mai marii orașului au decis ca Bucureștiul să fie împărțit în cinci zone (sectoare).

150 de ani mai târziu, mai exact în 1979, Capitala României ajunsese deja la opt sectoare, astfel că a avut loc o nouă reformă administrativă. Astfel, Sectorul 1 s-a unit cu Sectorul 8 și noua zonă a devenit Sectorul 1, Sectoarele 2 și 3 s-au unit și noua zonă a devenit Sectorul 2, Sectorul 4 a devenit Sectorul 3, Sectorul 5 a devenit Sectorul 4, Sectorul 6 a devenit Sectorul 5 și, în sfârșit, Sectorul 7 a devenit Sectorul 6.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot