Poporul român a fost greu încercat, de-a lungul vremii. Oamenii au fost nevoiți să facă față invaziilor turcești și austro-ungare, trebuind să suporte inamicul la ei acasă. Secolul XX a adus întregirea neamului, însă a venit și cu două războaie mondiale. Cu toate acestea strămoșii noștri au stat drepți și au găsit speranță în credință.
Atunci când viața este grea și totul pare că se năruie în jurul tău credința își face apariția. Speranța unor zile mai bune reapare, iar oamenii își văd din nou scopul în viață. Cautând prin scrierile istorice am găsit care sunt cele 10 porunci ale poporului român.
1. Daţi copiilor voştri nume românesc!
2. Păstraţi-vă graiui, portul şi obiceiurile cele vechi româneşti, pentru că acestea sunt temeliile întregii naţii româneşti.
3. Limba românească este o moştenire din bătrâni şi totodată o avere care nu trebuie să se piardă niciodată.
4. Adunaţi toate scrierile precum şi toate poeziile, cântecele, chiuiturile, basmele şi proverbele româneşti, ca nu cumva să se piardă, daţi-Ie de Ia gură la gură ca să le ştie fiecare.
5. Păstraţi-vă legea ortodoxă, bisericile precum şi toate lucrurile din vechime.
6. Nu uitaţi la orice pas sau lucrare, că sunteţi Români. Cumpăraţi tot ce vă trebuie numai de la Români.
7. Fiţi mândri dacă sunteţi în stare de a învăţa pe alţii a vorbi limba cea frumoasă – românească.
8. Fiţi mândri de poporul românesc, pentru că el este unicul care a luptat cu toate liftele păgâne pentru a păstra graiul românesc moştenit din vechime.
9. Ajutoraţi tot ce simte adevărat româneşte.
10. Ca buni români nu uitaţi niciodată de Dumnezeu, pentru că numai prin credinţa în El s-a păstrat binele întregii Românii Mari de azi.
Cele zece porunci au apărut într-un ziar din 5 octombrie 1930, potrivit IE Traditionala.
Așadar, poruncilele reprezintă mai degrabă niște îndemnuri, pentru ca urmașii să păstreze tradițiile și obiceiurile acestui popor. Din păcate, globalizarea face ca multe dintre acestea să nu mai fie respectate în prezent.
Dacă acceptăm opiniile unor istorici, conform cărora „Țara Românească” este sinonim cu „România”, atunci numele statului nostru provine din limba latină şi apărea în texte scrise în limba latină încă de la sfârşitul antichităţii. Timp de sute de ani, numele de Rumânia/ România a circulat în paralel cu denumirea de Vlahia/ Valahia.
Se ştie sigur, din vechi izvoare, că Moldova, Banatul, Făgăraşul, Maramureşul etc. erau numite uneori şi terrae Valachorum sau Valachiae/ Vlachiae/ Volachiae, adică ‘ţări ale rumânilor’. Aici, între Dunăre şi Carpaţii Meridionali (sau Alpii Transilvaniei, cum le ziceau occidentalii), s-a format la cumpăna secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, prin reunirea mai multor Vlahii, prototipul statului românesc medieval, adică Valahia Mare sau Ţara Românească. Numele de Ţară Românească este absolut identic cu acela de România, spune istoricul Ioan-Aurel Pop pentru adevarul.ro.
Pentru a-și întări cele spuse, istoricul dă exemplul nemților, acolo unde Deutschland înseamnă „Ţara Germanilor” sau England care înseamnă „Țara Anglilor”. Astfel, denumirea de „Romania“ este atestată prima dată în jurul anului 383 în scrisoarea lui Auxenţiu de Durostorum. Oficial, numele de România a fost recunoscut pentru prima dată în anul 1862, în cadrul primei Adunări Generale de după unirea Moldovei cu Ţara Românească.
Foto: Pexels
