Larix decidua este o specie indigenă de conifere din familia Pinaceae, care își pierde frunzele iarna. În țara noastră, această specie este cunoscută sub denumirea de Zadă, Larice sau Lariță.
Laricele este un arbore maiestuos de formă conică ce face parte din familia Pinaceae. În funcție de gradul de dezvoltare și de stadiul de maturitate la care se află, poate atinge și chiar depăși ușor o înălțime de 12 m, în timp ce diametrul ajunge și la 2 metri. Astfel de exemplare există pe valea Latoriţei, în județul Vâlcea.
Tulpina de larice este dreaptă, prezentând pe alocuri fenomene de însăbiere (geotropism accentuat) sau înfurcită (creşterile terminale incipiente sunt rupte cu uşurinţă de vânt sau de zăpadă). Coroana arborelui este conică, rară, luminoasă, restrânsă numai spre vârful fusului, cu ramuri în verticile neregulate cu vârful arcuit în sus.
Scoarţa în tinereţe este netedă, are culoarea cenuşie și formează timpuriu un ritidom ce deseori are o grosime de peste 10 cm, crăpat în plăci neregulate. Fundul crăpăturilor şi stratele interne ale scoarţei au o nuanță roşie-violacee.
Lemnul de larice este de o calitate excepţională, fiind utilizat în construcţii civile şi navale, dar și în industria mobilieră fină. Conţine multă răşină din care se extrage “terebentina veneţiană”. Conurile au o formă ovoidă, alungită, cu o lungime de 4 cm, cu solzi pieloşi şi persistenţi, rotunjiţi.
Lujerii sunt fie de culoare gălbuie și atunci au formă alungită și subțire, fie negricioși și mai scurți. Mugurii au formă sferică și sunt rășinoși, iar acele ating 1-3 cm, prind culoarea galben intens pe timpul toamnei, dând un aspect decorativ impresionant acestui conifer.
Conurile pot avea o lungime de până la 4 cm și au o formă ovoidal-alungită, în timp ce florile acestei specii au culoarea roșu-purpuriu, violet sau verzui și capătă, la rândul lor, formă ovoidal-sferică.
Laricele se dezvoltă optim în aproape orice sol bine drenat, iar amplasarea ei este important să se facă în spații însorite sau semiumbroase. Maturația acestui conifer are loc toamnă, cu precădere în lunile octombrie-noiembrie. Diseminația are loc exclusiv primăvara.
Rata de creștere este moderată și, în funcție de condițiile climatice și de sol în care este plantat, ajunge la dimensiunile maxime în 50 de ani de la plantare.
Laricele este o specie exclusiv vest-europeană, cu un areal fragmentat şi concentrat numai pe teritorii montane. Cel mai important areal este în Munții Alpi: în Alpii Occidentali ai Franţei şi Elveţiei trăiește la 2.200 m altitudine (în amestec cu pinus cembra și pinus uncinata), iar în Alpii Centrali şi Orientali coboară la 400 m (subspecia decidua).
În România, laricele aparţine subspeciei carpatica şi se localizează în Munții Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Lotru și Apuseni. Maximul răspândirii îl înregistrează în bazinul Latoriţei (Lotru), pe munţii Târnovul Mare şi Târnovul Mic.
Altitudinile minime la care întâlnim larice sunt în Apuseni (650 m), iar cele maxime în Ceahlău (1.820 m) şi în Bucegi (2.050 m).
Formează arborete pure doar în Ceahlău, la Poliţa cu Crini, sau în amestec cu molidul, zâmbrul, fagul mesteacănul etc.
Foto: Wikipedia
