Vâlcov, singurul loc din Europa unde se găseau icre negre. Orașele din România au avut, de-a lungul timpului, momente înfloritoare prin care au rămas în istorie. Unul dintre acestea a fost Vâlcov, un oraș de pe Chilia, brațul nordic al Dunării. Atestarea acestei localități a fost făcută, pentru prima dată, în documente, în anul 1746, când un grup de lipoveni de origine rusă s-au așezat într-un sat părăsit.
Vâlcov a făcut parte din România, din judeţul Ismail, între anii 1918-1940 şi anii 1941-1944. Localitatea a devenit cunoscută, în special, după cel de-al Doilea Război Mondial, când ajunsese să fie singurul loc din Europa unde se găseau icre negre. Dorothy Hosmer, de la National Geographic, a fost impresionată de micul orășel pe care l-a numit „Veneția Deltei”. Odată cu finalizarea conflictului militar, Basarabia a fost alipită Uniunii Sovietice, la fel ca orașul de pe malul nordic al fluviului.
„Vâlcovul este un târguşor ciudat, clădit în parte pe un grind de nisip, în parte pe apă, străbătut la marginea de răsărit de un mare canal principal – Belgaroschi, şi tăiat în toate părţile de canale mai mici, pe care alunecă încet, pe sub podeţe de lemn înălţate pe stâlpi, bărci pescăreşti pline cu peşte, conduce de oameni bărboşi, îmbrăcaţi în cămăşi roşii, vărgate cu negru, care merg pe aceste canale interioare până la casele lor. Pentru acest motiv Vâlcovul a fost numit Veneţia României, pentru că pe aceste canale circulă bărcile cum ar circula gondolele pe canalele Veneţiei sau nişte trăsuri pe străzile unui oraş obişnuit“, dr. R.I. Călinescu.
Oamenii care au trăit în Vâlcov au avut o viață grea. În secolul trecut, activitățile lor se desfășurau în jurul pescuitului. Multe dintre bucatele puse de aceștia pe masă proveneau din Dunăre. Puțini dintre ei știau că o parte din ceea ce mâncau aproape zilnic erau adevărate delicatese.
În perioada comunismului, orașul Vâlcov a avut momentul său de glorie, fiindcă în zonă se găseau din abundență sturioni și drept urmare și icre negre. Din păcate, pescarii consumau caviarul nu ca fel principal, ci îl păstrau pentru copii să le dea de mâncare, atunci când nu aveau pește.
De fapt, în perioada interbelică, negustorii, care erau greci, luau tot peștele și tot caviarul. Pescarilor le rămâneau numai capetele și măruntaiele. Poate vă spuneți ‘puah, măruntaie!‘ Dar, de exemplu, măruntaiele de miel sunt bune pentru supă. Ei bine, mațele de sturion sunt chiar foarte, foarte bune. Pot fi groase de vreo 2 cm. Sunt o delicatesă. Din ele se face o zeamă, așa-zisul borș pescăresc, se fac plăcinte sau ardei umpluți. Bunicul soției mele, atunci când prindea un sturion și reușea să vină acasă cu puțin caviar, îl punea într-un borcan pe masă și spunea: ‘Mâncați-l acum, că va veni o vreme cînd n-o să mai puteți mânca așa ceva’. Și a avut dreptate, a declarat Nicu Efimov, președintele Asociației Pescarilor din Sf. Gheorghe, potrivit g4media.ro.
În anii 70′-80′, în perioada de glorie a comunismului, partidul a luat hotărârea să construiască o fabrică la Vâlcov, care să producă și să exporte icre negre. În anii 90′, un restaurant din New York servea caviar care provenea din micul sat din Delta Dunării. După căderea comunismului, compania privată care a preluat producția a revândut-o unei firme din Hamburg. Noua firmă a vândut caviar din Delta Dunării, spunând că este din Iran din Marea Caspică.
Sturionul și caviarul au fost considerate delicatese de mai mari Partidului Comunist și de fiecare dată când aceștia ajungeau în zonă doreau să guste aceste produse. Între timp, caviarul și sturionii din România pescuiți în Marea Neagră sunt acum doar amintiri ale unor vremuri apuse.
Foto: Eduard Acsente & adevarul.ro și ro.wikipedia.org
