Care este cel mai rece loc de pe Terra?

10.05.2018
Care este cel mai rece loc de pe Terra?

Iarna ne plângem de frig, vara de căldură. Așa suntem noi, oamenii. Există, totuși, un loc pe Glob unde este atât de frig încât cu greu ar putea să suporte un om. Care este cel mai rece loc de pe Terra?

Cel mai rece loc de pe Glob

Cel mai friguros loc de pe planeta noastră se află într-o depresiune muntoasă din Antarctica, la 3.900 de metri altitudine. Aici, pe data de 10 august 2010, un satelit a înregistrat o temperatură de minus 93,2 grade Celsius.

Până în anul 2010, cea mai scăzută temperatură fusese măsurată la staţia sovietică Vostok, din Antarctica, pe data de 21 iulie 1983. În acea zi au fost înregistrate minus 89,2 grade Celsius.

E adevărat că eschimoșii se sărută cu nasurile?

Totuși, este posibil ca în depresiunea din Antarctica să nu fi fost înregistrată ca cea mai scăzută temperatură din istorie, întrucât aceasta a fost măsurată prin teledetecție și nu prin termometre la sol, așa cum s-a întâmplat la Vostok. Temperatura măsurată de satelit este cea de pe suprafața de gheață, în timp ce citirile de la Vostok măsoară aerul deasupra gheții.

Care este cel mai friguros loc din Univers?

Cel mai rece loc din Univers s-ar putea afla la peste 5.000 de ani lumină de Terra. Este vorba despre o stea moartă, iar cercetătorii de la NASA susțin că în jurul acestei stele sunt -272 de grade Celsius. Pe planeta Pluto, temperatura minimă depășește în mod constant minus 200 de grade Celsius. Conform speciliștilor, acolo ste atât de rece, încât gheața de pe Pluto este mai tare chiar și decât oțelul.

Unde s-a înregistrat cea mai mică temperatură din România?

Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în România a fost de -38.5 grade Celsius. Aceasta a fost înregistrată la stația Bod, județul Brașov, în luna ianuare a anului 1942. În acea lună fatidică toate temperaturile au fost de-a dreptul glaciare. Cea mai caldă zi a lui ianuarie 1942 a avut -20 grade Celsius. „A fost frigul frigurilor”, își amintesc bătrânii.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot