Ne pregătim pentru înlocuirea banilor fizici cu monedele virtuale. Probabil că atunci când acel moment va veni, cea mai veche monedă din lume aflată încă în circulație va deveni doar o piesă de colecție. Este vorba despre faimoasa liră sterlină.
Lira sterlină (prescurtat GBP) este cea mai veche monedă din lume aflată încă în circulație. Lira sterlină britanică reprezintă circa 12,8% din totalul schimburilor valutare zilnice, fiind în momentul de față a patra cea mai schimbată monedă la nivel mondial. Aceasta nu este doar moneda oficială a Angliei, ci și Scoței, Țării Galilor și Irlandei de Nord.
Lira sterlină își are originea în perioada medievală a Angliei. Înainte de a deveni o monedă propriu-zisă, lira sterlină era utilizată sub forma unor monede de argint, numite „sterlings”. Există dovezi că se folosea încă din anul 760.
În anul 928, Athelstan (925-939), primul rege al Angliei, a adoptat lira sterlină drept prima monedă națională. A înființat monetării în toată țara pentru a aproviziona națiunea în creștere. La vremea respectivă, cu o liră se puteau cumpăra 15 vaci, fiind extrem de valoroasă.
„Singurul interes al banilor este utilizarea lor” (Benjamin Franklin)
Lira britanică a devenit moneda oficială a Regatului Unit al Marii Britanii când Anglia și Scoția s-au unit pentru a forma o singură țară în 1707. Până în anul 1855, când a început tipărirea bancnotelor, Banca de Anglia scria toate bancnotele de mână, scrie weforum.org.
În anul 1934 lira sterlină a atins cea mai mare valoare din exitența sa în comparație cu alte monede. La vremea respectivă, o liră sterlină valora 5 dolari americani.
Leul a devenit în mod oficial moneda românilor pe data de 16 septembrie 1835, atunci când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica (1834 – 1842), instituie leul ca monedă a țării, unitate teoretică de cont, fiind echivalentul a 60 de parale (moneda otomană). În Moldova, Înalta Poartă nu a permis folosirea monedei deoarece Moldova era un stat vasal.
Totuși, istoria leului românesc începe în secolul al XVII-lea. La acea vreme, în principatele române se foloseau talerii olandezi ca monedă de schimb, care mai purtau și denumirea de „löwenthaler”.
Moneda „löwenthaler” avea gravată pe partea din spate un leu rampant. Din cauza pronunției dificile și a desenului de pe monedă, românii au adoptat banul și i-au dat denumirea de „leu”. Chiar și după ce talerul olandez a fost scos din uz, locuitorii principatelor române îl foloseau ca o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”. La sud de Dunăre, bulgarii au „leva” ca monedă oficială, care în traducere liberă înseamnă tot… „leu”.
