Care a fost cel mai longeviv român din istorie? Cum arăta la 148 de ani?

04.09.2018
Care a fost cel mai longeviv român din istorie? Cum arăta la 148 de ani?

A fost odată ca niciodată un român care ar fi trăit 148 de ani. Și totul ar părea doar o poveste, dacă nu ar exista și dovada acestui fapt: un certificat de deces în care se specifică negru pe alb vârsta decedatului. Da, nici mai mult nici mai puțin: 148 de ani.

Numele său era Maftei Pop (foto) și a rămas în memoria colectivă ca fiind cel mai longeviv român din istorie. Acesta a fost un țăran care s-a născut în anul 1804 , în satul Valea Loznii din judeţul Sălaj. La jumătatea anilor 1800, acesta s-a mutat la Cluj unde muncea „cu ziua”. Cei care au amintiri despre Maftei Pop susțin că acesta era o adevărată forță a naturii și era extrem de iute în mișcări.

Maftei nu a fost căsătorit şi nici nu a avut o casă. Acesta dormea pe unde apuca, de multe ori sub cerul liber, iar alteori prin grajduri laolaltă cu vitele. Se pare că erai hoinar din cauza faptului că omorâse un copil, din greșeală, pe vremea în care era cioban.

La începtul anilor 1900, academicianul Constantin Ion Parhon, unul dintre cei mai cunoscuți medici endocrinologi români, a publicat un studiu despre Maftei Pop, cel care ajunsese la venerabila vârstă de 120 de ani.

„Avea o forţă musculară puţin obişnuită. A lucrat la maşina de treierat, maşină primitivă pe care o învârtea cu mâna. Cu o mână trăgea cei doi bivoli puşi la jug. Ducea din pădure trei grinzi în spinare, de la 2-3 kilometri depărtare, peste dealuri, până la 100 de ani. La 120 de ani încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri de la 2-3 km”, se arată în cercetarea publicată de C.I. Parhon.

Cercetătorul a scris și despre alimentația lui Maftei Pop care nu era diferită de a țăranilor români de rând: „Alimentaţie mixtă. Predominant lapte, brânză, mămăligă. Mânca cât trei, mânca şi o oaie întreagă la o masă, pe care o primea în schimbul muncii lui”.

Maftei Pop ar fi murit pe data de 15 martie 1952 la vârsta de 148 de ani (acesta a trăit mai exact, 1704 luni sau 51.830 zile ). A fost cel mai longeviv român din istorie. Se pare că bătrânul ar fi murit din cauza unei tumori abdominale. Coincidenţa face ca cel mai longeviv român să fi murit la doar câteva zile după ce cercetătorii i-au făcut o poză. Cu părul lung, în straie populare și cu o pălărie mare, Maftei Pop nu-și trăda vârsta.

Certificat de deces

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Toată lumea a auzit de Elena Ceaușescu și răutatea de care dădea dovadă. Elena Ceaușescu a fost timp de zeci de ani, una dintre cele mai importante și mai influente femei din România... citește tot
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Lítla Dímun este cea mai mică dintre cele 18 insule ale arhipelagului Feroe. Aici trăiesc doar câțiva ciobani și sute de oi, într-o armonie perfectă. Accesul turiștilor este extrem de... citește tot
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
Prima regiune a lumii care a fost colonizată este Europa. Cea mai timpurie prezență umană în Europa datează de acum aproximativ 1,8 milioane de ani, iar continentul are o istorie lungă de... citește tot