Pe insula Sfânta Elena din Atlanticul de Sud trăiește o creatură pe care Guinness World Records a numit-o „cel mai bătrân animal terestru din lume”. Numele său este Jonathan, broasca țestoasă uriașă. Potrivit Guinness World Records, Jonathan avea 187 de ani în 2019. Născut în 1832, în timpul domniei reginei Victoria, el avea deja 80 de ani când Titanicul s-a scufundat în Atlanticul de Nord.
Jonathan și alte broaște țestoase gigant nu sunt singurele țestoase care trăiesc mult timp, a declarat Jordan Donini. Acesta este profesor de biologie și ecologist de broaște țestoase la Florida SouthWestern State College. Țestoasele de mare pot trăi între 50 și 100 de ani, iar țestoasele-cutie pot trăi mai mult de un secol. De fapt, oamenii de știință nu cunosc limita superioară a duratei de viață a multor specii de broaște țestoase. Motivul? Pur și simplu pentru că oamenii nu trăiesc ei înșiși suficient de mult timp pentru a afla.
„Există un răspuns evoluționist și un răspuns biologic”, a declarat Lori Neuman-Lee, profesor asistent de fiziologie la Universitatea de Stat din Arkansas, care studiază broaștele țestoase și alte reptile. Răspunsul evoluționist este relativ simplu: animale precum șerpii și ratonii adoră să mănânce ouăle de broască țestoasă. Pentru a-și transmite genele, broasca trebuie să trăiască mult timp și să se înmulțească frecvent, uneori de mai multe ori pe an, și să depună o mulțime de ouă.
„Este oarecum uimitor că lumea nu este invadată de țestoase, având în vedere câți pui au”, a declarat Neuman-Lee pentru Live Science.
Mecanismul biologic din spatele longevității țestoaselor este mai complicat. Un indiciu al longevității broaștelor țestoase se află în telomerii lor, structuri compuse din șiruri de ADN necodificatoare care acoperă capetele cromozomilor, a declarat Neuman-Lee. Aceste structuri ajută la protejarea cromozomilor pe măsură ce celulele se divid.
În timp, telomerii se scurtează sau se degradează, ceea ce înseamnă că nu mai pot proteja la fel de bine cromozomii, ceea ce duce la probleme cu replicarea ADN-ului. Iar erorile în replicarea ADN-ului pot duce la probleme precum tumorile și moartea celulelor.
Dar broaștele țestoase prezintă o rată mai mică de scurtare a telomerilor în comparație cu animalele cu viață mai scurtă. Acest lucru înseamnă că sunt mai rezistente la anumite tipuri de daune.
Oamenii de știință nu au confirmat toți factorii care contribuie la viața lungă a broaștelor țestoase, dar au propus câteva idei. Într-o lucrare postată la 8 iulie 2021, o echipă de oameni de știință a explorat o serie de mecanisme și substanțe care duc la deteriorarea și moartea celulelor. S-a analizat modul în care au reacționat celulele de la mai multe specii de broaște țestoase. Chiar și la Jonathan, broasca țestoasă uriașă.
Potrivit lucrării, broaștele țestoase uriașe și alte câteva specii de broaște țestoase par să se poată proteja de efectele pe termen lung ale deteriorării celulelor. Ele fac acest lucru prin uciderea rapidă a celulelor deteriorate. Acestea folosesc un proces numit apoptoză, sau moarte celulară programată, a spus Neuman-Lee.
Un astfel de tratament a indus stresul oxidativ, un tip de stres care apare în mod natural în celulele vii. Stresul oxidativ este cauzat de radicalii liberi, care sunt molecule foarte reactive formate în mod natural de procesele metabolice. Atunci când au fost testate, celulele broaștei țestoase au suferit rapid apoptoză.
De fapt, celulele din toate speciile, cu excepția uneia, nu au răspuns la un tratament aplicat. Acesta trebuia să întrerupă o enzimă numită ligază. Aceasta este esențială pentru procesul de replicare a ADN-ului. Cu alte cuvinte, ligaza țestoaselor a continuat să funcționeze corect. Însă nu se știe dacă aceste broaște țestoase sunt complet rezistente la problemele legate de replicarea ADN-ului. Dar este un posibil răspuns la motivul pentru care broaștele țestoase sunt atât de longevive.
Foto: Depositphotos.com
