Care este așezarea situată la cea mai mare altitudine din România?

17.12.2020
Care este așezarea situată la cea mai mare altitudine din România?

Satul Măguri face parte din cele trei sate care alcătuiesc comuna Măguri-Răcătău. Aceasta este situată în Ardeal, în munții Gilăului. Satul Măguri este un fel de umbrelă a României datorită faptului că este situat la cea mai mare altitudine din țară, între 1.250 m și 1400m, locuită tot timpul anului.

În acest sat sunt aproximativ 390 de case, pe suprafață de 13.000 de ha. Toate acestea se află pe un platou montan, tipic măgurilor, delimitat de munți și râuri. Satul Măguri este un sat izolat, greu de ajuns chiar și vara, iar iarna accesul devine aproape imposibil.

La doar 45 de km de Cluj-Napoca, comunitatea de aici este una închisă, ferită de ochi străini și fără pensiuni agroturistice. Deși în trecut, zona era căutată de nobilii din Imperiul Austro-Ungar pentru relaxare și vânătoare. Aceștia construiseră o vilă și grajduri pentru caii de rasă, însă în urma evenimentelor istorice nu a mai rămas nimic.

Satul Măguri, satul cu propriile reguli

Zona își păstrează încă din cele mai vechi timpuri regulile tacite, foarte bine puse a punct, astfel lăsând impresia de o comunitate sălbatică, fără prea mari legături cu restul lumii. Pădurile din jurul satului reprezintă sursa de hrană, dar și blestemul celor de acolo. Încă de pe vremea comunismului, sătenii din Măguri nu au respectat vreo cotă legală a lemnului.

Motivul este simplu, cine respectă regulile, moare de foame. Dacă totuși există cineva mai „verde”, acela este condamnat să lucreze pe bani puțini și în cele din urmă tot moare de foame, dar mai lent.

Acești oameni nu s-au putut supune nimănui, nici măcar regimului comunist. Aceștia au descins dintr-un ARO, în frunte cu secretarul zonal de partid și cu comandantul Securității din Cluj, pentru a le impune regulile patriei. Surpriza a fost că măgurenii i-au înconjurat și aproape că i-au răsturnat cu tot cu mașină în râu.

În satul european Măguri nu există medic sau farmacie. Singura întreprindere este a șoferului care face curse pe traseul de 45 km, de la Măguri-Răcătău până la Cluj-Napoca şi retur. Dar nici el nu se încumetă să meargă până sus, astfel că există o porţiune a drumului judeţean, de vreo 7 km neasfaltată. Copiii care sunt nevoiți să meargă la școală merg până în Măguri-Răcătău, pe jos sau cu mașinile, dacă se ivește cineva, până la cursă.

Potrivit gazetadecluj.ro, drumul nu este singura problemă a locuitorilor din Măguri. Frecvent, gospodăriile sunt atacate de urși. Aceștia vin și mănâncă animalele din ogradă, dar atacă și oamenii. Până acum, urmările nu au fost grave, însă oamenii de acolo sunt vizibil disperați, de la mic la mare.

Foto: Gazeta de Cluj

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot