Care e diferența dintre sași și secui?

01.05.2020
Care e diferența dintre sași și secui?

Regii unguri au adus, de-a lungul vremii, mai mulți coloniști sași și secui în Transilvania, pentru a-și asigura stăpânirea regiunii. Primii aduși au fost secuii, de către regele Geza al II-lea între anii 1141-1162. Au urmat Sașii care sunt un grup etnic de origine germană, fiind locați în sudul și în nord-estul Transilvaniei, începând cu mijlocul secolului al XII-lea.

Care este diferența dintre sași și secui?

Secuii sunt un grup etnografic maghiar dar și de origine turcică. Secuii vorbesc un grai maghiar cu numeroase arhaisme și regionalisme. Primele date despre secui, în această zonă, au apărut în anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Odată cu expansiunea granițelor statului maghiar, secuii au fost împinși spre estul și sud-estul Transilvaniei.

Originea acestora nu a fost încă atestată definitiv, iar istoricii vin cu fel de fel de ipoteze. Istoricul Marius Diaconescu spunea: „Există două teorii majore despre originea secuilor. Potrivit unor istorici, maghiarii secui ar fi resturi sau rămăşiţe ale triburile kazahe care s-au asociat ungurilor. Aveau tot timpul ocupaţii militare. Altă teorie ar fi că de fapt ei sunt maghiari la origine, dar care au avut anumite sarcini militare şi s-au constituit ca un anumit organism distinct cu o conştiinţă politică. Din punct de vedere lingvistic toţi secuii vorbeau ungureşte în secolul al XII-lea”.

Sașii sunt un grup etnic dar de origine germană. La fel ca și secuii, sașii au fost aduși, în Transilvania, de unguri pentru a coloniza zonă și a o stăpânii. Aceștia au fost așezați în orașe, dar și în state din jurul orașelor. Numele lor derivă de la Sachsen adică Saxoni, fiindcă cei din urmă coloniști sași aduși de regii unguri au venit din Saxonia. La începuturile colonizării, denumirea de „sași” era dată minerilor săraci și persoanelor condamnate din Saxonia.

Cu toate că au fost aduși în Transilvania de unguri, diferențele dintre sași și secui s-au accentuat de-a lungul timpului. Principala observație este faptul că secuii vorbesc limba maghiară, în timp ce sașii au rămas fideli originilor germane.

Foto: booking.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot