Cum arată cea mai veche casă din Franța? Are o vechime de peste 600 de ani.

13.03.2023
Cum arată cea mai veche casă din Franța? Are o vechime de peste 600 de ani.

Cea mai veche casă din Franța a fost construită cândva în secolul al XIV-lea. Locuința se află în departamentul Aveyron și a aparținut unei persoane pe nume Jeanne. De altfel, clădirea este denumită „Casa Jeanne”.

Cum a fost construită cea mai veche casă din Franța?

„Casa Jeanne” a fost construită din piatră și a devenit o atracție pentru turiștii din întreaga lume. Clădirea arată un pic ciudat, fiindcă parterul este mai îngust decât etajul. Trebuie precizat însă că pentru acele vremuri nu era o situație ciudată, deoarece foarte multe clădiri erau realizate astfel.

Motivul pentru care se construia în felul acesta ținea de taxe și impozite. În acele timpuri, în Franța, se plătea impozit doar pe terenul pe care era construit astfel că multe case erau mai mici la parter și mai mari la etaj, iar drept urmare legea nu putea să îi taxeze. Cu toate acestea, se pare că Jeanne a fost o femeie destul de înstărită financiar, fiindcă nu oricine reușea să își construiască o clădire numai din piatră.

Cea mai veche casă din Franța a devenit celebră după ce un turist venit din Statele Unite ale Americii a pozat-o și a pus-o pe Internet. Lumea din mediul online a fost plăcut surprinsă de această clădire, astfel că autoritățile franceze au decis să o restaureze. În felul acesta, s-a hotărât schimbarea grinzilor, reasamblarea pereților și refacerea acoperișului.

„Maison de Jeanne”, în traducere „Casa Jeanne” sau „Casa lui Jeanne”, a fost denumită așa după numele ultimului său proprietar, o pictoriță locală. În mediul online, s-a perpetuat ideea că cea mai veche casă din Franța ar avea puțin peste 700 de ani și ar fi fost construită în secolul al XIII-lea. Datele oficiale arată însă că aceasta a fost ridicată cândva în secolul al XIV-lea. Chiar și așa, ea tot rămâne cea mai veche casă din Franța.

După ce a fost restaurată, casa a devenit obiectiv turistic, iar în fiecare an, în lunile iulie și august, în această locuință au loc diverse spectacole cu caracter medieval. Turiștii din întreaga lume vin să admire cum arată la exterior, dar și în interior „Maison de Jeanne”.

Foto: stunninglifestyle.com

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot