Cum au fost alese numerele traseelor STB? De ce avem tramvaiul 41 sau autobuzul 601?

22.02.2022
Cum au fost alese numerele traseelor STB? De ce avem tramvaiul 41 sau autobuzul 601?

Mijloacele de transport în comun s-au modernizat de-a lungul timpului. În Capitală, Societatea de Transport București (STB) a încercat și în mare parte a reușit să țină pasul cu schimbările din societate, parcul auto al acesteia fiind modernizat la o anumită perioadă de timp.

Mijloace de transport în comun în București sunt variate și sunt foarte multe, fiindcă populația care trebuie să se deplaseze dintr-un loc în altul este numeroasă. Drept urmare, fiecare traseu are un număr astfel încât să poată fi ușor identificat. Dar cum este decis acest lucru?

Cum sunt stabilite numerele traseelor de STB?

Pentru a putea controla fiecare mijloc de transport în comun și a interveni acolo unde sunt probleme Societatea de Transport București (STB) a decis ca fiecare traseu să fie numerotat diferit. În felul acesta și populația se poate orienta mai ușor și știe fiecare rută unde merge.

Numerele de la 1 la 59 sunt alocate tramvaielor.
Numerele de la 60 până la 99 sunt alocate troleibuzelor.
Numerele de la 100 până la 399 sunt alocate liniilor urbane de autobuz.
Numerele între 400 și 499 sunt alocate traseelor preorășenești.
Numerele între 600 și 699 sunt alocate traseelor de autobuz temporare/naveta. (de regula, înființate pentru a înlocui o linie de tramvai).
Numerele între 700 și 799 sunt alocate liniilor expres.

În general, indicativele de linie au fost moștenite de-a lungul timpului, fiecare linie cunoscând modificări în funcție de evoluția rețelei, de modul cum aceasta s-a dezvoltat și de cererea înregistrată într-o zonă sau alta. Unele linii au dispărut, din cauza modificării cererii pentru un tip de transport sau altul. În astfel de cazuri, indicativul se păstrează în evidența STB și, în cazul reînființării, în aceeași zonă s-au în alta, linia poate primi indicativul păstrat ca rezervă.

Ideal ar fi ca liniile dintr-o zonă să aibă indicative apropiate, ca succesiune, însă acest lucru este greu de realizat, întrucât Bucureștiul s-a dezvoltat si se dezvoltă încă într-un ritm alert, iar modificările în rețeaua de transport deservită de STB sunt din ce în ce mai dese. Ne așteptăm în continuare la aceste modificări, având în vedere extinderea rețelei de metrou, au transmis cei de la RATB pentru cristianflorea.ro.

Care este cel mai lung traseu al STB?

Străbate patru sectoare, parcurge 26 km și îi sunt necesare în jur de trei ore ca să ajungă la capăt de linie. Nu, nu este descrierea vreunei plimbări epuizante prin București, ci ruta tramvaiului 1, cel mai lung traseu existent în momentul de față în grila Societății de Transport București (STB).

De-a lungul timpului, traseul liniei 1 de tramvai a suferit mai multe modificări de traseu, ba chiar a fost scoasă câțiva ani din grila fostei RATB (Regia Autonomă de Transport București). Din iulie 2011, fosta linie 34 a fost transformată în linia 1. Începând cu data de 1 noiembrie 2017, linia 1 întoarce la terminalul „Romprim” și poartă inscripția de traseu „Romprim – Calea Văcărești – Bd. Banu Manta – Sos. Progresului – Romprim”.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot