E adevărat că regina Cleopatra nu era prea frumoasă? Cum arăta, de fapt, conducătoarea egiptenilor?

12.06.2019
E adevărat că regina Cleopatra nu era prea frumoasă? Cum arăta, de fapt, conducătoarea egiptenilor?

De cele mai multe ori, Cleopatra, una dintre cele mai celebre femei din istorie, este asociată, în mod eronat, cu piramidele din Egipt. Totuși, puțini sunt cei care realizează că regina Egiptului a trăit mai aproape de deschiderea primului McDonald’s decât de construcţia piramidelor din Egipt. Cât de frumoasă, era, de fapt, Cleopatra?

Pentru a vă face o idee despre felul în care trece timpul și succesiunea anumitor evenimente petrecute în trecut, trebuie precizat că regina Cleopatra a trăit mai aproape de deschiderea primului restaurant McDonald’s decât de construcţia piramidelor din Egipt. Un paradox? Nu tocmai.

Piramidele au fost construite în urmă cu 4.500 de ani, mai exact între 2667-2488 î de Hr. Cleopatra s-a născut acum aproape 2.100 de ani, iar primul restaurant McDonald’s s-a deschis în Statele Unite ale Americii în anul 1940.

Era Cleopatra frumoasă?

Frumusețea Cleopatrei a VII-a a Egiptului a fost mereu un motiv de dispută printre istorici, scrie heritagedaily.com. Unul dintre cele mai mari mituri, care planează în jurul Cleopatrei, a fost frumusețea sa. Se pare că ideea frumuseții Cleopatrei a fost creionată de către regizorii de la Hollywood și nu de către natură.

Care este legatura dintre viteza luminii și coordonatele Marii Piramide. Coincidență?

Cărțile străvechi o descriu pe conducătoarea egiptenilor ca fiind o femeie incredibil de deșteaptă și, cum am spune astăzi, cu „sex appeal”. Chipul Cleopatrei a fost imprimat pe monezile străvechi. Acolo se poate vedea că avea chiar trăsături bărbătești, cu o bărbie ascuțită și un nas cârn. Unii dintre istorici susțin că aceste trăsături erau în mod intenționat imprimate pe monezile vechi, pentru a-i intimida pe adversarii Cleopatrei.

În ciuda faptului că nu avea trăsături fizice prea frumoase, Cleopatra i-a cucerit pe rând pe Cezar și apoi pe Marc Antoniu. Ba chiar, în iunie 47 î. de Hr. Cleopatra a avut un fiu, despre care a pretins că este al lui Iulius Cezar și pe care l-a botezat „Cezarion” („micul Cezar”).

Ca o concluzie, trebuie punctat faptul că, în urmă cu 2000 de ani, idealurile de frumusețe feminină erau extrem de diferite față de idealurile de frumusețe de astăzi.

Chipul Cleopatrei, imprimat pe monedele egiptene

Cine a fost cel mai bogat om din toate timpurile?

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot