Românii au propria coridă. Ce înseamnă înstruțatul boului?

22.01.2020
Românii au propria coridă. Ce înseamnă înstruțatul boului?

Corida este o luptă cu tauri, organizată ca spectacol, practicată mai ales în Spania, în țările Americii Latine, Portugalia și chiar în sudul Franței. Puțină lume știe că și românii au propria lor coridă. Mai exact, în satul Figa, de lângă oraşul bistriţean Beclean, fetele se înghesuie să pună mâna pe un bou împodobit cu flori, pentru a se mărita.

Evenimentul are loc în fiecare an, în prima zi de Rusalii, iar lumea vine cu mic cu mare să vadă evenimentul ce mai este numit și „corida românească”. Acest obicei, moştenit de la daci, este păstrat cu sfinţenie de locuitorii acestui sat de sute de ani.

Evenimentul poartă numele de „Înstruţatul Boului” și are loc după ieșirea de la biserică, când fetele și băieții îmbrăcați în straie populare însoțesc animalul pe ulițele satului. Venirea boului este „anunţată” de mai mulţi călăreţi, care merg în galop pe uliţele așezării. Conform tradiției, băieții pocnesc din bice pentru a speria animalul, iar localnicii trebuie să îi ude cu găleţi de apă.

Tradiția spune că fetele care reușesc să atingă boul nărăvaș se vor mărita în acel an. Mai în glumă, mai în serios, localnicii spun că femeile prind boul şi ajung să se mărite cu unul.

Cum este tradiția în ziua de astăzi?

Având în vedere că în ziua de astăzi tehnologia ne-a invadat, evenimentul este filmat cu telefonul mobil de spectatori. Din nefericire, doar cei care participă efectiv la obicei mai poartă straie populare. Chiar și așa tradiția este încă respectată și este organizată în fiecare an.

Obiceiuri similare întâlnim în prima şi a doua zi de Rusalii în localităţile Căianu Mic, Căianu Mare, Tăure şi Figa. În Căianu Mic, obiceiul are o conotaţie agrară. Animalul împodobit, care nu de puţine ori era o vacă, era purtat la casa celui mai bun gospodar din sat, cel care a ieşit ărimul la arat şi care şi-a terminat primul lucrările de primăvară. Drept răsplată, comunitatea îi oferea cununa purtată de bou, care era pusă pe grajdul gospodăriei.

Când a început corida?

Nu se știe cu exactitate când anume a început să se practice corida, dar există date veridice despre existența unor ritualuri în care erau sacrificați taurii încă din anul 1500 î.e.n. Se presupune că originea coridei se regăsește în sacrificarea ritualică a animalelor, închinată zeilor. Locul în care se desfășoară coridele se numește La Maestranza sau Plaza de Torros și astfel de arene există în toate orașele mari din Spania și America de Sud.

Foto: gandul.info

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cât de mare este, de fapt, Iranul? Ar ocupa jumătate din Europa centrală și de vest!
Cât de mare este, de fapt, Iranul? Ar ocupa jumătate din Europa centrală și de vest!
Când ne gândim la Iran, ne vin adesea în minte aspecte legate de istorie, cultură, religie sau politică externă. Însă puțini realizează dimensiunile reale ale acestei țări din Orientul... citește tot
De ce s-a implicat SUA în conflictul dintre Israel și Iran? Ce au de câștigat americanii?
De ce s-a implicat SUA în conflictul dintre Israel și Iran? Ce au de câștigat americanii?
SUA au bombardat Iranul și au atacat trei situri nucleare iraniene. Administrația Trump și-a asumat cu subiect și predicat bombardarea Iranului. Ca răspuns la atacul american, forțele armate... citește tot
Cele mai populare variante de poker din cazinouri
Cele mai populare variante de poker din cazinouri
Când intri într-un cazino, mintea ți se duce imediat la mesele de cărți, la oamenii care par să știe toate șmecheriile și la energia aia intensă care plutește în aer. E acel moment în... citește tot