De ce americanii au sculptat fețele președinților în Mount Rushmore?

07.12.2021
De ce americanii au sculptat fețele președinților în Mount Rushmore?

În fiecare an, peste două milioane de oameni vizitează Muntele Rushmore, situat în Dakota de Sud. Cum au ajuns sculpturile acolo este o poveste complexă despre acapararea pământului, ego-uri și scene de film dejucate.

Construit pe pământ sacru nativ american și sculptat de un bărbat care avea legături cu organizațiile Ku Klux Klan, Memorialul Național Muntele Rushmore a fost plin de controverse chiar înainte de a fi finalizat cu 80 de ani în urmă, la data de 31 octombrie 1941.

Muntele Rushmore aduce un omagiu patriotic a patru dintre cei mai importanți președinți ai Statelor Unite, George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln, cu fețe de 18 metri înălțime sculptate în versantul unui munte din Black Hills din Dakota de Sud.

Povestea sculptării munților Mount Rushmore cu fețele președinților americani

De-a lungul anilor, monumentul a atras proteste față de locația sa pe pământ indigen, dezbateri privind „alocarea” unui loc pe munte a altui conducător și o controversă de la Hollywood cu privire la un film cu Alfred Hitchcock turnat parțial în acea zonă.

Înainte de a deveni cunoscut sub numele de Muntele Rushmore, comunitatea Lakota a numit această formațiune de granit „Tunkasila Sakpe Paha” sau „Muntele șase bunici”. A fost un loc de rugăciune pentru nativii din Great Plains, explică Donovin Sprague, șeful departamentului de istorie la Sheridan College din Wyoming și membru al tribului Sioux Cheyenne River, potrivit National Geographic. Amplasarea muntelui în Black Hills a fost, de asemenea, semnificativă.

„Este centrul universului poporului nostru”, mai spune Sprague. Pentru comunitățile Lakota, Cheyenne și Arapaho, regiunea nu a fost doar importantă din punct de vedere spiritual, ci a fost și locul în care triburile adunau hrană și plante pe care le foloseau în construcție și medicină.

La sfârșitul anilor 1800, coloniștii euro-americani au început să pună presiune pe zona Black Hills, declanșând un război cu populația indigenă. Guvernul SUA a semnat Tratatul de la Fort Laramie în 1868, dând comunităților Lakota utilizarea exclusivă a Black Hills. În decurs de un deceniu, însă, a fost descoperit aur în regiune și, în 1877, SUA au încălcat tratatul și au preluat pământul.

După aceea, coloniști și prospectori au invadat regiunea. În 1884, avocatul din New York, Charles Rushmore, a fost în vizită pentru a încheia o înțelegere cu o mină de staniu și Six Grandfathers („Muntele șase bunici”) a fost redenumit după el.

Dar disputa asupra terenurilor nu a fost rezolvată. În anii 1920, triburile Lakota au dat în judecată guvernul SUA pentru furt, o bătălie juridică care s-a prelungit zeci de ani.

Crearea unui obiectiv turistic

În anii 1920, Dakota de Sud, acum un stat american, devenise o destinație turistică pentru americani în noile lor trăsuri fără cai. Aceștia veneau cu miile pentru a vedea nou-numitul Parc Național Pădurea Black Hills și Parcul Național Wind Cave. Guvernatorul Peter Norbeck a construit și Needles Highway, un traseu pitoresc care trece prin formațiunile de granit emblematice ale Black Hills.

Dar Doane Robinson, un istoric la Societatea de Istorie de Stat din Dakota de Sud, credea că statul are nevoie de mai mult pentru a atrage turiștii. În anul 1924, aflând despre o încercare de a sculpta figurile liderilor confederați în partea Muntelui Stone din Georgia, Robinson a lansat o campanie pentru a crea propriile figuri celebre în muntele din Dakota de Sud.

Robinson și-a imaginat o odă către vechiul Vest, cu sculpturi ale unor figuri istorice precum Lewis și Clark și liderul Lakota Red Cloud. El l-a contactat pe sculptorul Stone Mountain, Gutzon Borglum, care a transformat muntele de granit în ceea ce este astăzi.

Borglum își câștigase faima pentru sculpturile care onorează istoria SUA, precum și personalitatea sa bombastică. În Georgia, s-a implicat în organizațiile Ku Klux Klan, care au ajutat la finanțarea proiectului Stone Mountain. Dar Borglum a început să întâmpine piedici din partea Asociației Memoriale Stone Mountain.

În februarie 1925, asociația l-a concediat pe Borglum, invocând gestionarea defectuoasă a fondurilor și „egotismul său ofensiv și iluziile sale de grandoare”. Demiterea lui a apărut în presa locală când Borglum a distrus modelele Stone Mountain și a fugit din stat.

Până în august 1925, Borglum acceptase să lucreze pe Muntele Rushmore, dar nu așa cum îl prezentase Robinson. Borglum a văzut sculptura ca pe o mărturie a excepționalismului american și a susținut că înfățișează președinți care au jucat un rol în expansiunea țării.

Lucrări neterminate și o cameră secretă

În următorii 16 ani, Borglum s-a certat cu guvernul federal cu privire la finanțarea și controlul Muntelui Rushmore, pe care nu l-a finalizat niciodată din punct de vedere tehnic.

Borglum spera să-i sculpteze pe președinți până la brâu și să dăltuiască o descriere a memorialului de lângă ei. Dar când a devenit clar că nu era suficient spațiu pentru acesta din urmă, el a decis să construiască o cameră în spatele fețelor pentru a găzdui artefacte istorice din SUA.

În 1938, Borglum a început să sape un tunel în munte pentru Sala Recordurilor. Îngrijorat de finanțare pe măsură ce războiul se pregătea în Europa, guvernul SUA i-a spus în cele din urmă lui Borglum să amâne săparea la tunel până când cele patru fețe se vor finaliza.

Borglum încă mai lucra acele capete când sănătatea lui a început să se deterioreze. A murit pe 6 martie 1941, lăsându-l pe fiul său, Lincoln, să-i continue munca. Dar muntele avea o cantitate limitată de suprafață sculptată, de exemplu, mâna lui Jefferson nu a putut fi finalizată din cauza calității pietrei, și, mai rău, finanțarea se epuizase. Proiectul a fost declarat finalizat la 31 octombrie 1941.

Tunelul pe care Borglum l-a forat pentru Sala Recordurilor a rămas gol zeci de ani, până în 1998, când Serviciul Parcurilor Naționale a plasat o boltă de titan în podea, umplând-o cu informații despre Muntele Rushmore, președinți și istoria SUA.

Această cameră nu atât de secretă nu este deschisă publicului, dar a făcut obiectul multor speculații și chiar a fost descrisă în filmele de ficțiune cu conspirație istorică din Tezaurul Național.

Muntele Rushmore a fost decorul faimos al scenei de urmărire finală din thriller-ul lui Alfred Hitchcock, North by Northwest, din 1959. Cu toate acestea, filmarea în sine a stârnit o controversă.

În 1958, Serviciul Parcurilor Naționale i-a acordat lui Hitchcock permisiunea de a filma la memorial, cu condiția ca acesta să nu servească drept fundal pentru scene violente. Hitchcock a trebuit să-i promită lui Cary Grant și alți actori că nu vor trece peste capul președinților.

Hitchcock și-a ținut parțial promisiunea, filmând scene în parcarea și cantina memorialului. Apoi a filmat scena finală de urmărire violentă a filmului pe o replică la scară atât de realistă încât spectatorii au crezut că a fost filmată la Muntele Rushmore.

Serviciul Parcurilor Naționale și Departamentul de Interne al SUA au reacționat și, în cele din urmă, i-au cerut lui Metro-Goldwyn-Mayer să elimine scena de la sfârșitul filmului, mulțumindu-le pentru cooperare.

Foto: Deposit Photos

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Unde este mormântul Fecioarei Maria?
Unde este mormântul Fecioarei Maria?
Unul dintre cele mai cunoscute morminte din lumea creștină este Mormântul Sfânt de la Ierusalim situat în Biserica Sfântului Mormânt. Totuși, un mormânt la fel de important este cel al... citește tot
Ciolacu și Gâdea, amuzați de o glumă făcută de redacția Shtiu.ro
Ciolacu și Gâdea, amuzați de o glumă făcută de redacția Shtiu.ro
Premierul Marcel Ciolacu a fost invitat la Antena 3 la cea de-a patra dezbatere cu candidații la alegerile prezidențiale. După Elena Lasconi, Nicolae Ciucă și Mircea Geoană, a venit rândul... citește tot
Cum l-a ascuns Ceauşescu pe cel mai vânat terorist al acelor timpuri: Carlos Şacalul?
Cum l-a ascuns Ceauşescu pe cel mai vânat terorist al acelor timpuri: Carlos Şacalul?
Despre venezueleanul Ilici Ramirez Sanchez, zis „Carlos Şacalul”, s-au scris sute de mii de pagini în anii ’70 și anii ’80. De fapt, Carlos Șacalul devenise unul dintre cei mai căutați... citește tot