Au trecut aproape doi ani de la apariția COVID-19 și, cel puțin în 2021, s-a vorbit mai mult ca niciodată despre vaccin și despre procesul de vaccinare. Antidotul care ar trebui să pună sub control pandemia de coronavirus a fost dezvoltat cu rapiditate, iar campaniile de vaccinare la nivel mondial sunt în plină desfășurare.
În momentul de față, există vaccinuri pentru prevenirea a peste 30 de boli. În același timp, alte circa 300, între care și cele pentru prevenirea cancerului, sunt în stadiu de cercetare. Întrebarea pe care și-o pun mulți oameni este când a fost inventat primul vaccin din istorie și cine a fost cel care l-a dezvoltat?
În ultimele două secole, vaccinurile au eradicat sau au redus simțitor răspândirea unor boli infecțioase care au ucis milioane și milioane de oameni. Variola și poliomielita se numără printre acestea.
Zoologul francez de origine rusă Waldemar Mordecai Haffkine este cel care a dezvoltat și a utilizat primele vaccinuri din lume împotriva holerei și a ciumei.
Acesta a fost nevoit să părăsească Odessa natală în anul 1888 din cauza restricțiilor antisemite impuse muncii sale și a imigrat în Franța pentru a se alătura Institutului Pasteur.
Aici avea să dezvolte vaccinul anti-holeră, în anul 1892. Mai întâi a testat vaccinul pe cobai, apoi pe iepuri și porumbei, pentru ca în final să-l testeze pe el și pe câțiva prieteni ruși și voluntari.
Cum reacțiile adverse s-au rezumat doar la o stare febrilă care a ținut câteva zile, Haffkine era convins că vaccinul lui era gata pentru administrarea în masă.
În primăvara anului 1894, pe când avea 33 de ani, Haffkine a călătorit în Calcutta (India) pentru a-și testa noul vaccin. El tocmai aflase de moartea a două persoane bolnave de holeră într-un mic sat denumit Kattal Began.
De altfel, în India avea să-și petreacă o mare parte din următorii 30 de ani. Însă, deoarece era zoolog, nu medic, Haffkine a fost privit cu scepticism atât de autoritățile coloniale britanice, cât și de locuitorii indieni.
În ciuda neîncrederii cu care a fost primit, Haffkine și-a văzut de treabă. El a mers în satul cu pricina și a administrat vaccinul contra holerei unui număr de 116 persoane dintre cei aproape 200 de locuitori ai așezării.
Rezultatele au fost suficient de încurajatoare încât ofițerul de sănătate din Calcutta să aprobe finanțarea unui studiu mai amplu. Dar, să-i convingă pe oameni să se vaccineze a fost mai ușor de spus decât de făcut.
Soluția lui Haffkine a fost să coopereze cu o echipă de medici și asistenți indieni. Ceea ce avea să-i convingă pe indieni să se vaccineze a fost decizia zoologului de a se injecta singur într-un loc public pentru a dovedi că vaccinul său este sigur.
Decizia lui Haffkine a avut efectul scontat deoarece sute de oameni din mahalele Calcuttei au făcut cozi interminabile pentru a li se administra serul-minune.
Munca lui Haffkine pe tărâm indian l-a plasat într-un grup select de oameni de știință care au inițiat o schimbare profundă la nivel global a modului în care boala avea să fie înțeleasă și tratată.
În cele trei decenii cât a locuit în India a dezvoltat un vaccin anti-ciumă, care reprezenta principala armă împotriva pandemiei din 1904, care a ucis peste un milion de indieni.
În ciuda numărului mare de decese, testele de eficacitate au arătat că acest vaccin avea o rată de succes de până la 80%. Altfel spus, opt din zece oameni erau salvați de la moarte dacă li se administra vaccinul anti-ciumă dezvoltat de Haffkine.
Spre deosebire de englezul Edward Jenner (1796), care a inventat vaccinul contra variolei, și de americanul Jonas Salk (1952), dezvoltatorul vaccinului anti-poliomelită, numele lui Haffkine nu a intrat cu adevărat în conștiința oamenilor, nici în India, dar nici în Europa.
Haffkine a murit la Lausanne în 1930, la vârsta de 70 de ani. Laboratorul cu două camere în care el a dezvoltat primul vaccin face acum parte din „Grant Medical College” și „Sir JJ Group of Hospitals” din Mumbai.
Foto: Wikipedia.org și BBC.com
