Pescuitul în ape adânci departe de țărm poartă numele de pescuit oceanic. Adâncimea apei ar trebui să fie de cel puțin 30 de metri pentru a fi considerată zonă de pescuit de adâncime. Pescarul este expus la o mare varietate de pești de adâncime, cum ar fi ton, rechini, pește-spadă și marlin. Aceste specii de pești nu se găsesc lângă țărm, deoarece au nevoie de ape deschise și mai adânci pentru a se hrăni.
Situată în sud-estul Europei, România are un litoral de 256 km lungime, reprezentând 5,3% din totalul litoralului Mării Negre și 0,5% din totalul coastei celor 22 de state membre de coastă ale UE.
Pescuitul marin se desfășoară exclusiv în apele teritoriale românești din Marea Neagră. Flota națională de pescuit este în mare parte la scară mică, adică nave cu o lungime mai mică de 12 metri. România avea 175 de nave înmatriculate în 2020, majoritatea (133) având mai puțin de 12 metri.
Un trauler (trawl în engleză) este o navă de pescuit de mari dimensiuni. Peștii sunt prinși într-o plasă conică. Traulerele variază în funcție de metoda de remorcare a plasei. În România, navele trauler „Constanța” și „Galați” au fost construite în Japonia în anul 1964. De-a lungul timpului, flota românească s-a dezvoltat continuu.
La 15 februarie 1980 a fost lansată la apă prima navă românească de pescuit oceanic, numită „Parângul”. Construit la Brăila, supertraulerul avea o lungime de 102 m, lățime 15 m și viteza 17 noduri. Potrivit Wikipedia, pe navă se aflau o fabrică de făină și ulei de pește, dar și o centrală frigorifică.
Pe când se afla în Vestul Africii, în anul 1986, nava Parâng a intrat într-o zonă conflictuală. Aici trupele Polisario se luptau cu armata marocană și au atacat supertraulerul cu arme și artilerie grea. Astfel, nava a fost incendiată, iar echipajul a fost evacuat și urcat pe alte nave românești, Măgura si Dâmbovița, chemate de comandantul flotei, Jianu Alexandru.
Un fost ofițer de pe nava Parângul a povestit coșmarul prin care a trecut atunci când nava a fost atacată și incendiată. Echipajul a supraviețuit naufragiului, câțiva marinari au avut răni ușoare și deși li s-a promis o sumă de bani la întoarcerea în țară, ei nu au primit nimic.
„Ne-au obligat să spunem că a fost un scurtcircuit la bord și de asta am luat foc, pentru că frontul Polisay era alimentat cu arme și bani de către socialiști ca să lupte împotriva capitalismului.
La întoarcerea în țară trebuia să primim 1800 de dolari oferiți de către un sindicat internațional al marinarilor. Nu mi-au dat niciun dolar și degeaba am încercat până la revoluție să îi iau. După revoluție mi-au spus că au ars arhivele și nu am mai avut ce face”, a povestit ofițerul în flota oceanică romanească, Mircea Grigore, potrivit cuzanet.ro.
Foto: Wikipedia.org
