Piața muncii la 6 luni: 110.000 de joburi noi și peste 6,7 milioane de aplicări

20.07.2026
Piața muncii la 6 luni: 110.000 de joburi noi și peste 6,7 milioane de aplicări

București, 20 iulie 2026: Primele 6 luni din 2026 au adus 110.000 de joburi noi pe piața muncii, dar și peste 6,7 milioane de aplicări, candidații demarând, de la începutul anului, eforturi intense de a-și schimba locul de muncă sau de a se angaja pentru prima oară ori după o perioadă de pauză.

„Dacă în ceea ce privește joburile, vedem o scădere de 15% comparativ cu primul semestru al anului trecut, în cazul aplicărilor vorbim despre un nivel care nu a mai fost atins din 2021, anul pandemiei, când piața muncii a fost luată cu asalt de candidații care își doreau să se angajeze. Comparația cu perioada ianuarie – iunie 2025 ne arată o evoluție de 27% aferentă acestui an și o activare în forță a unor categorii de candidați care erau destul de greu de mobilizat pe piața muncii, respectiv cei din segmentul de vârstă 45+ și cei foarte tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

Astfel, candidații care au mai mult de 45 de ani au avut 810.000 de aplicări, iar cei sub 18 ani s-au apropiat de pragul de 65.000 de aplicări. Cifrele arată o creștere de 31% față de primul semestru al anului trecut pentru segmentul 45+ și 22% pentru candidații mai tineri de 18 ani. „Ce ne spun aceste date este faptul că, într-un context economic cu fluctuații frecvente, în care a dispărut sentimentul de stabilitate, oamenii acordă o atenție sporită nevoii de a avea o siguranță financiară, iar în cele mai multe cazuri aceasta echivalează cu siguranța locului de muncă. Vedem, așadar, candidați de peste 45 de ani care se uită după opțiuni mai bune, mai bine plătite sau, pur și simplu, mai stabile, dar și candidați foarte tineri, mulți dintre ei care nu au mai lucrat niciodată, care vor să își ia un job cât mai devreme, să capete experiență înainte de a termina școala și să dobândească un anumit nivel de independență financiară. Pentru aceștia, perioada pe care o traversăm s-a transformat într-un catalizator care îi duce într-o zonă de maturizare și responsabilizare specifică generațiilor mai mari, ca vârstă”, explică Bogdan Badea.

Altfel, candidații cei mai activi rămân cei care au între 25 și 35 de ani, urmați de cei din categoria 18-24 de ani, cu mențiunea că ecartul dintre cele două grupuri de vârstă reîncepe să crească, după ani la rând în care cei aflați la început de carieră s-au apropiat vertiginos de ocuparea primului loc în materie de aplicări. „Asta nu înseamnă că ei aplică mai puțin, ci că au crescut mult mai mult eforturile celor din zona 25-35 de ani în direcția căutării unui loc de muncă. Practic, a fost o explozie de aplicări, care i-a separat semnificativ de toate celelalte segmente de vârstă”, mai spune Bogdan Badea.

De departe, domeniul cu cele mai multe aplicări înregistrate în prima jumătate a anului a fost retailul – aproape 2,2 milioane de aplicări. Serviciile, financiar – bancar, call – center / BPO, industria alimentară, turismul și IT / telecom au fost următoarele sectoare, în ordinea aplicărilor, însă la distanță semnificativă de retail, fiecare dintre acestea situându-se sub pragul de 1 milion de aplicări.

În privința joburilor, a existat un recul de 15% față de perioada ianuarie – iunie 2025, luna iunie marcând, totuși, o revenire față de aprilie și mai. „Numărul mare de aplicări din retail se explică și prin faptul că acesta este și sectorul care a postat cele mai multe joburi de la începutul anului – 24.000. Alte domenii care au venit cu un număr mare de poziții pentru candidați au fost serviciile, industria alimentară, producția, call – center / BPO, transport / logistică, construcții și turism. Se păstrează tendința pe care am văzut-o și anul trecut, de a recruta preponderent candidați entry – level, adică pentru job-uri care nu ce mai multe de doi ani de experiență. De altfel, și analiza profilului candidaților ne arată că specialiștii, seniorii cu mai mult de 5 ani de experiență și manageri au cele mai mici cifre de aplicări. „Se creează un lanț de tip cauză – efect care duce la această stare de fapt – specialiștii și managerii sunt, în general cei mai stabili candidați de pe piața muncii, iar acest comportament de adâncește în perioadele în care economia traversează turbulențe. Asta duce la rate de fluctuație mici în categorie, ceea ce înseamnă că angajatorii nu au nevoie să facă înlocuiri și, prin urmare, postează mai puține joburi”, spune Bogdan Badea.

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Spania, noua campioană Mondială. Ce recorduri a stabilit Furia Roja la actuala ediție a Cupei Mondiale?
Spania, noua campioană Mondială. Ce recorduri a stabilit Furia Roja la actuala ediție a Cupei Mondiale?
Spania este noua campioană mondială după ce a învins Argentina în prelungiri la turneul final organizat de Statele Unite ale Americii. Astfel, ibericii au câștigat trofeul a doua oară în... citește tot
De la mecanica clasică la narațiune interactivă – de ce sloturile de azi seamănă cu un joc video
De la mecanica clasică la narațiune interactivă – de ce sloturile de azi seamănă cu un joc video
Simbolul negru „BAR”, clopoțelul și cireșele au rămas pe aparatele de sloturi de aproape 130 de ani. Astăzi, nu mai există roți mecanice în multe dintre aceste jocuri, dar primul aparat... citește tot
Povestea spionului Matei Pavel Haiducu pus de Securitate să-l omoare pe Paul Goma care s-a întors împotriva regimului
Povestea spionului Matei Pavel Haiducu pus de Securitate să-l omoare pe Paul Goma care s-a întors împotriva regimului
Un stilou care trebuia să ucidă a fost așezat cu grijă pe un birou din Paris, declanșând cea mai mare umilință a regimului de la București. În anul 1981, Nicolae Ceaușescu luase o decizie... citește tot