Este greu să ne imaginăm un aparat slot clasic fără cireșe, lămâi, prune sau portocale ca simboluri. Aceste fructe au fost atât de strâns legate de sloturi încât, în Marea Britanie, sunt cunoscute chiar sub denumirea de „fruit machines”.
În realitate fructele nu au ajuns pe role pentru că ar avea vreo legătură cu simbolistica norocului sau cu ideea de bogăție. Povestea este una inedită. Fructele au fost cooptate pe role pentru a masca un aparat slot sub forma unui distribuitor de gumă cu diverse arome.
Compania Sittman și Pitt din Brooklyn, New York, lansa în 1991 un aparat slot acționat de o pârghie. Acesta avea 5 role pe care erau prezente 50 de cărți de joc (lipseau valetul de inimă roșie și decarul de inimă neagră). Aparatul nu putea efectua plăți automate, astfel încât premiile constau în produse din magazinul unde era expus.
Cu Liberty Bell, aparatul construit în 1894 de Charles Fey la San Francisco, problema plăților a fost rezolvată. Acesta avea 3 role cu 3 rânduri. Cele 50 de cărți de joc au fost înlocuite de potcoave, diamant, inimă, pică și clopote. Având mai puține combinații câștigătoare, acest aparat putea efectua plăți automate.
Popularitatea acestor aparate a crescut rapid, însă succesul lor a atras atenția autorităților care încercau să combată jocurile de noroc. California, unde presiunea legislativă era mai puternică, s-a aflat în primele rânduri ale statelor care au interzis aceste mașini.
Producătorii nu erau însă gata să renunțe la aceste aparate. Ei au avut ideea să mascheze adevărata natură a aparatului prin revenirea la distribuirea de produse drept premiu. Cum unele dintre aceste aparate distribuiau gumă de mestecat cu diferite arome de fructe, pe role au fost introduse imagini cu fructe (cireșe, lămâi, portocale și prune), pentru ca utilizatorii să identifice mai repede premiul.
În jurul anului 1910, compania Mills Novelty a contribuit la popularizarea acestui tip de design prin aparate precum Operator Bell, iar simbolurile cu fructe au început să se impună în industrie. Cu alte cuvinte fructele de pe role erau reclame pentru aromele gumei de mestecat.
Un alt simbol extrem de cunoscut al sloturilor, „BAR”, are și el o origine mai puțin spectaculoasă decât pare. El era asociat cu eticheta unui produs de gumă de mestecat, iar unele dintre primele aparate foloseau această imagine pentru a întări ideea că dispozitivul era un distribuitor de produse, nu un aparat de jocuri de noroc.
Pe măsură ce legislația s-a schimbat, oamenii au uitat treptat motivul inițial pentru care fuseseră introduse fructele. Ceea ce fusese cândva o soluție ingenioasă pentru a evita restricțiile a devenit o convenție vizuală. Astăzi nu există dezvoltator de software de casino online care să nu aibă în portofoliu sloturi cu fructe. În oferta Swiper Casino am identificat zeci de astfel de titluri de la provideri cu ștate vechi, precum EGT sau Novomatic, dar și de la furnizori ceva mai noi pe piață, precum Pragmatic Play sau Nolimit City.

Povestea fructelor pe role un exemplu fascinant despre felul în care un simbol își poate schimba complet semnificația. Ceea ce a început ca o încercare de a face un aparat de joc să semene cu un distribuitor de gumă de mestecat a ajuns să definească imaginea jocurilor de noroc.
Astăzi, fructele sunt recunoscute ca simboluri ale sloturilor. Ele apar în jocuri clasice, în aparate moderne și în numeroase reprezentări inspirate de cazinouri. Accesate în mod responsabil, acestea sunt parte a divertismentului digital.
Foto: canva.com