Printre primele lecții ale unui copil sunt învățarea denumirilor zilelor săptămânii. Cu timpul, aceștia ajung să le învețe și în altă limbă, de circulație internațională. Cu toate că toată lumea cunoaște care este denumirea celor 7 zile, puțini cunosc însemnătatea lor și originea acestor substantive.
Numite și zilele zeilor, originea lor provine din Egiptul Antic sau Babilon, unde fiecare zi era dedicată unui zeu. Denumirile din limba română provin din limba latină, acolo unde romanii închinau zilele planetelor.
Conducerea Bisericii Creștine a decis în timp să adopte Ziua Soarelui sărbătoarea poporului roman, în locul Zilei Domnului, ziua a șaptea, sâmbăta.
„Sărbătorile stabilite, acelea cu zi anumită, cad toate în zilele de sărbători ale păgânilor, care s-au creștinat. De ce? Fiindcă era greu să faci pe păgânii creștinați să se lase deodată și cu de-a sila de obiceiurile lor din strămoși, să-și lepede sărbătorile și zeii. Ei trebuiau deprinși cu încetul. Astfel, s-au lăsat neatinse zilele lor de sărbători, dar în loc de zeii lor, s-au rânduit sfinții creștini.” – spune George Poboran, în cartea „Sărbătorile romane și române”
Perioada de 7 zile este denumită popular „săptămână”, unitate de timp fără a avea o bază astronomică. Originea numelui provine tot din antichitate, unde evreii relatau Creația din Biblie. Conform scrierii sfinte, Dumnezeu a muncit timp de 6 zile și s-a odihnit în a 7-a.
Anterior, babilonienii au împărțit ciclul lunar de 28 zile în 4 săptămâni, fiecare dintre ele fiind formată din câte 7 zile. Pentru ei, numărul 7 era semnificativ, având legătură cu corpurile cerești observate.
Foto: Depositphotos.com
