Ce a primit un rege care voia un obiect care să-l întristeze când e vesel și să-l bucure când e trist?

20.05.2021
Ce a primit un rege care voia un obiect care să-l întristeze când e vesel și să-l bucure când e trist?

O veche legendă vorbește despre regele evreu Solomon și inelul pe care acesta îl primise de la un înger. Nu era un inel oarecare, ci unul magic, pe care era scris „Și asta va trece!” (n.n. – în ebraică Gam zeh ya’avor).

Inelul regelui Solomon este înconjurat de multe mistere, existând cel puțin trei versiuni cu privire la ceea ce a fost de fapt gravat pe inel. Una dintre acestea spune că pe inel era scris numele lui Dumnezeu, care era încadrat de patru pietre prețioase, în timp ce versiunile ulterioare spun că inelul era împodobit cu Steaua lui David, cunoscuta stea cu șase colțuri adesea înscrisă într-un cerc.

Legenda inelului regelui Solomon

O versiune a legendei spune că în clipa în care regele Solomon a privit inelul și a rostit această frază, el a putut să ia decizii înțelepte, mai ales în luptele purtate. Cum Solomon era un conducător tânăr și lipsit de experiență, el a fost ajutat să câștige bătălii, dar a căpătat și puterea de a vorbi cu animalele și să controleze demonii.

Solomon avea un slujitor despre care se spune că a observat că, atunci când regele se enerva sau se întrista, el privea la inelul său magic și imediat se calma sau îi revenea buna dispoziție. Astfel, inelul îi transmitea regelui Solomon că viața este scurtă și că el trebuie să facă tot posibilul ca să fie calm, fericit și să-i ajute pe oameni.

O altă variantă spune că, într-o bună zi, David, al doilea rege al Israelului și tatăl lui Solomon, a cerut celui mai faimos bijutier din ținut ca în termen de trei zile să-i facă un inel cu puteri magice la care, atunci când se va uita, de va fi trist să devină vesel. Ba mai mult, regele voia ca atunci când va fi vesel și va privi inelul, să se întristeze. În caz contrar, bijuteriului urma să i se ia viața.

Trecuseră două zile și bijuteriul nu îi venea nicio idee. Se plimba pierdut și deja își vedea capul unde îi erau picioarele. Atunci, de el s-a apropiat un copil care l-a întrebat de ce este abătut. Înțelegând disperarea omului, copilul, care era foarte înțelept pentru vârsta lui, i-a șoptit ceva la ureche bijuteriului care, bucuros fiind, a rupt-o la fugă spre atelierul său. Acel copil era nimeni altul decât Solomon…

A doua zi, regele David, cu fața întunecată, a luat inelul, l-a studiat, după care fața i s-a înseninat brusc și, râzând, a poruncit să i se dea bijutierului doi saci cu galbeni. Pe inel erau inscripționate cuvintele:

„Și asta va trece!”

Ce semnificație are acesta în chiromanție?

Chiromanția este procedeul sau puterea prin care se poate ghici viitorul sau caracterul unui om pe baza interpretării liniilor din palmă a identificat inelul lui Solomon și pe mâna oamenilor interesați de ocultism, magie și misterele vieții.

Inelul lui Solomon se poate identifica la baza degetului arătător, la vârful muntelui Jupiter și înconjoară rădăcina indexului sub forma unui semicerc. Mai este cunoscut și sub denumirea de inelul lui Jupiter, Veragaya Rekham The Bhrispati Mudrika, The Disksha Rekha sau Guru Mudrika.

Se spune că persoanele care au acest inel pe deget sunt persoane inteligente, intuitive și misterioase, au al șaselea simt și sunt comunicativi. Ele înțeleg foarte bine natura umană, sunt talentați în domeniul artei şi au calități de lider. Inelul lui Jupiter este reprezentat de înțelepciune și înclinații către filozofie.

De asemenea, inelul este un semn al norocului, ceea ce înseamnă că poți obține oricând ajutor nesperat într-o situație aparent fără ieșire.

Dacă inelul este frânt, persoana respectivă are probleme de familie și este nervoasă. Dacă inelul este drept, norocul și soarta sunt de partea celui ce posedă un astfel de semn și se pot baza pe propriile instincte.

În schimb, un inel al lui Solomon curbat semnalează faptul că respectivele persoane sunt emotive, iar dacă inelul coboară spre muntele Jupiter, atunci acele persoane vor putea ajunge foarte profesori extraordinari.

Foto: Facebook

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce rățuștele înoată în șir indian în spatele mamei?
De ce rățuștele înoată în șir indian în spatele mamei?
Cu siguranță ați văzut măcar o dată rățuștele urmându-și mama pe apă într-un șir indian perfect. Cu toate că acest comportament pare simplu, în spatele lui se află un principiu fizic... citește tot
Ce este un sinecurist? Cât încasează cel mai bine plătit sinecurist din România?
Ce este un sinecurist? Cât încasează cel mai bine plătit sinecurist din România?
Se tot vorbește în aceste zile despre bugetari, al căror număr a ajuns pe întreg teritoriul țării la finalul anului 2024 la 1.266.808 de persoane, scrie stirileprotv.ro. Mai mult, se discută... citește tot
Care este singurul preparat gastronomic care AR PUTEA FI 100% românesc? E de pe vremea dacilor…
Care este singurul preparat gastronomic care AR PUTEA FI 100% românesc? E de pe vremea dacilor…
La bază, gastronomia românească este o selecție de influențe ale popoarelor care s-au perindat în spaţiul carpato-danubiano-pontic. O mulțime de oameni se întreabă, pe bună dreptate, dacă... citește tot