Este adevărat că Fidel Castro a supraviețuit la 638 de tentative de asasinat?

28.06.2021
Este adevărat că Fidel Castro a supraviețuit la 638 de tentative de asasinat?

Fidel Castro s-a aflat la conducerea Cubei timp de 49 de ani, din 1959 până în 2008. Liderul comunist a ajuns la putere după o revoluție prin care l-a îndepărtat de la conducerea țării pe dictatorul Fulgencio Batista. Castro s-a născut pe 12 august 1926 și a murit pe 25 noiembrie 2016, la vârsta de 90 de ani. De-a lungul vieții, acesta a supraviețuit mai multor tentative de asasinat, unele mai ciudate ca altele.

Cum a supraviețuit Fidel Castro la 638 de tentative de asasinat ale CIA?

Fidel Castro a fost unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici de pe planetă, în a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI. Pentru majoritatea oamenilor el a fost un tiran nemilos, însă au existat persoane care l-au văzut ca pe un eliberator și un lider care a susținut egalitarismul social.

Statele Unite ale Americii au încercat tot timpul să îl schimbe de la putere, însă nu au reușit. Ba mai mult, CIA a avut 638 de încercări de asasinat asupra liderului cubanez, evident toate soldate cu eșec. Drept urmare, a fost realizat un documentar englez, intitulat „638 Ways to Kill Castro”. Totul a fost făcut public după ce Fabian Escalante, fostul şef al serviciilor de contrainteligenţă ale Cubei, a povestit cât de greu a fost să îl țină în viață pe „El comandante”.

Central Intelligence Agency (CIA) a încercat încă de la începutul anilor ’60 asasinarea lui Fidel Castro prin diferite metode, cum ar fi: ţigarete explozibile, femei fatale, o staţie radio care emană LSD gazos sau un stilou cu otravă.

Disperate că nu reușeau să îl asasineze, autoritățile americane au pus pe hârtie și un plan fantezist, care însă nu a fost dus la bun sfârșit. Cunoscându-i fascinaţia pentru scufundări, CIA a investit la un moment dat într-un volum mare de moluşte din Caraibe. Ideea a fost să găsească o cochilie suficient de mare pentru a plasa o cantitate letală de explozibil, care să fie apoi vopsită în culori strălucitoare pentru a-i atrage atenţia lui Castro, când era sub apă.

În anul 1979, Fidel Castro a călătorit în Statele Unite ale Americii pentru a ține un discurs în fața Organizației Națiunilor Unite (ONU), la New York, iar reporterii l-au întrebat dacă poartă o vestă antiglonț. Răspunsul lui Fidel Castro a venit promt și a rămas în istorie: „Am o vestă morală.

Potrivit datelor istorice, discursul lui Castro de la ONU a fost cel mai lung din istoria acestei organizații, cu o durată de 4 ore și 29 de minute.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă pe pământ într-o singură secundă? Câte cafele se beau, câți oameni mor și câte fulgere lovesc Terra?
Ce se întâmplă pe pământ într-o singură secundă? Câte cafele se beau, câți oameni mor și câte fulgere lovesc Terra?
O secundă pare o unitate de timp insignifiantă. O clipire, o bătaie de inimă, un pas. Și totuși, în această fracțiune minusculă de timp, pe Pământ se petrec mii – chiar milioane – de... citește tot
10 lucruri pe care nu le știai ieri. Vei afla noutăți despre banane, mirosuri și culori
10 lucruri pe care nu le știai ieri. Vei afla noutăți despre banane, mirosuri și culori
Lumea e plină de detalii ciudate, amuzante sau pur și simplu surprinzătoare. Iată 10 lucruri reale care au mari șanse să-ți fi fost necunoscute… până acum. 1. Bananele sunt, din punct de... citește tot
La ce folosește butonul mic de pe centura de siguranță?
La ce folosește butonul mic de pe centura de siguranță?
Centura de siguranță, un element esențial pentru siguranța în trafic, ascunde un detaliu aparent minor dar foarte important: butonul negru. Dar, la ce folosește acesta? Centura de siguranță... citește tot