Uniunea Astronomică Internațională (IAU) a retrogradat statutul lui Pluto la cel de planetă pitică, deoarece nu a îndeplinit cele trei criterii esențiale pentru a fi considerată o planetă completă. În esență, Pluto îndeplinește toate criteriile, mai puțin partea în care nu și-a curățat regiunea vecină de alte obiecte.
În august 2006, lumea astronomică a fost dată peste cap după ce Pluto a fost retrogradată la statutul de „planetă pitică”. Acest lucru înseamnă că de acum înainte doar corpurile cerești stâncoase, ale Sistemului Solar Interior, sunt considerate planete, precum și giganții gazoși, din partea exterioară. Sistemul Solar Interior este regiunea spațiului care este mai mică decât raza orbitei lui Jupiter în jurul Soarelui. Acesta cuprinde centura de asteroizi, precum și planetele terestre, Mercur, Venus, Pământ și Marte. Totodată, în partea exterioară avem giganții gazoși: Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus. Așadar, Sistemul nostru solar este format din opt planete, și nu nouă cum era până acum.
O planetă pitică a fost definită, de specialiștii în astronomie, ca un corp ceresc aflat pe orbita directă a Soarelui, care este suficient de masiv încât forma sa este controlată de forțele gravitaționale mai degrabă decât de forțele mecanice și, prin urmare, are o formă elipsoidă, dar nu și-a curățat regiunea vecină de alte obiecte.
Iată ce criterii trebuie să îndeplinească un corp ceresc pentru a fi definit ca o planetă normală:
Pluto îndeplinește două din cele trei criterii, planeta nereușind în toată existența ei să curețe zona din împrejur de alte corpuri cerești, precum asteroizii sau cometele. Drept urmare, specialiștii în astronomie au retrogradat-o la statutul de planeta pitică.
Cu alte cuvinte, se poate spune că planeta a devenit dominantă din punct de vedere gravitațional și nu există alte corpuri de dimensiuni comparabile, altele decât propriii săi sateliți sau cei sub influența sa gravitațională, în apropierea ei.
Corpul ceresc Pluto a fost descoperit pe data de 18 februarie 1930, la Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona, de astronomul Clyde W. Tombaugh cu contribuțiile lui William H. Pickering. Acea perioadă a fost una intensă pentru pasionații de astronomie.
Observatorul Lowell, instituția care avea dreptul de a denumi noul obiect, a primit peste 1.000 de sugestii din întreaga lume, iar numele Pluto a fost propus de Veneția Burney, o fetiță de 11 ani din Oxford, Anglia. Veneția era interesată de mitologia clasică, precum și de astronomie și a considerat că numele unui zeu era potrivit pentru o planetă atât de întunecată și rece. Corpul ceresc și-a primit oficial numele de „Pluto” în 1 mai 1930, iar fetița a primit o recompensă de 5 lire sterline, potrivit loc.gov.
Pluto este o planetă pitică din centura Kuiper, un inel de corpuri situate dincolo de orbita lui Neptun. A fost primul obiect descoperit în centura Kuiper și rămâne cel mai mare corp cunoscut din acea zonă, se arată pe Wikipedia.org.
Foto: Wikipedia.org
