E adevărat că România a declarat război Statelor Unite ale Americii?

22.05.2019
E adevărat că România a declarat război Statelor Unite ale Americii?

Astăzi, o știre că România le-ar putea declara război Statelor Unite ale Americii, cele mai mari puteri armate de pe Glob, ar suna ca un banc. Și totuși, a existat o perioadă în care România le-a declarat război Statelor Unite ale Americii. Contextul era altul, dar povestea este la fel de savuroasă, chiar dacă de la acel moment au trecut zeci de ani.

Forțele armate ale Statelor Unite ale Americii sunt organizația militară de stat a SUA. După efectivul militar, sunt pe locul doi în lume (după China). După bugetul alocat, sunt pe primul loc în lume.

Cu toate acestea, pe 12 decembrie 1941, Guvernul Antonescu a declarat război Statelor Unite ale Americii la insistențele Germaniei și Italiei. Manfred von Killinger, reprezentantul Germaniei la București, și Renato Bova Scoppa, omologul italian, s-au prezentat la Președinția Consiliului de Miniștri și au solicitat lui Mihai Antonescu să declare război Statelor Unite ale Americii. România era de partea Pactului Tripartit (Italia, Germania și Japonia).

Ministerul Afacerilor Străine a emis o declarație în care se scria negru pe alb: „în conformitate cu dispozițiile Pactului Tripartit și respectând obligațiile solidare prevăzute prin acest Pact, ca urmare a stării de război ce a intervenit între Statele Unite pe de o parte și Reichul german, Italia și Japonia pe de altă parte, România se află ea însăși în stare de război cu Statele Unite ale Americii”.

E adevărat că în Primul Război Mondial soldații francezi mergeau pe câmpul de luptă cu taxi?

Gestul nu a făcut decât să grăbească un eventual conflict între români și americani, cu atât mai mult cu cât, cel mai probabil, SUA ar fi declarat oricum război țării noastre. Lucru pe care l-a și făcut pe 6 iunie 1942, după ce pe data de 2 iunie 1942 președintele Franklin D. Roosevelt a înaintat Congresului declarația de război a SUA contra României.

Declanșarea războiului dintre SUA și România a avut drept consecință imediată bombardarea masivă a instalațiilor petroliere de pe Valea Prahovei, precum și a Bucureștiului. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial a fost singura perioadă din istorie în care România și Statele Unite ale Americii au luptat ca adversari.

Care este națiunea care a trimis 80 de soldați la război și a primit acasă 81?

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Toată lumea a auzit de Elena Ceaușescu și răutatea de care dădea dovadă. Elena Ceaușescu a fost timp de zeci de ani, una dintre cele mai importante și mai influente femei din România... citește tot
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Lítla Dímun este cea mai mică dintre cele 18 insule ale arhipelagului Feroe. Aici trăiesc doar câțiva ciobani și sute de oi, într-o armonie perfectă. Accesul turiștilor este extrem de... citește tot
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
Prima regiune a lumii care a fost colonizată este Europa. Cea mai timpurie prezență umană în Europa datează de acum aproximativ 1,8 milioane de ani, iar continentul are o istorie lungă de... citește tot