De ce România nu a avut împărați și a avut numai regi?

Când vine vorba despre familia Regală a României, în minte ne vin nume precum Regele Carol I, Regele Ferdinand sau Regele Mihai. Totuși, niciodată în istoria României sau a Țărilor Române nu a existat un împărat. Care este explicația?

De ce România nu a avut împărat?

În Evul Mediu, pe teritoriul României actuale au existat mai state independente precum Țara Românească, Moldova și Transilvania, care erau guvernate de domnitori sau principele. Acești lideri nu aveau titlul de împărat, ci mai degrabă de voievod sau principe.

În perioada modernă, România și-a declarat independența față de Imperiul Otoman în 1877 și a devenit un regat în 1881, cu Carol I ca primul său rege. Niciodată în istoria sa România nu a fost condusă de un împărat. Explicația este destul de simplă: un împărat poate stăpâni un teritoriu atât de vast, încât poate fi compus din mai multe regate. De aici și diferența, un rege poate conduce unul sau mai multe regate, în timp ce împăratul conduce întreg imperiul.

Împăratul, mai mare ca regele

Împăratul este cel care stabilește legile în tot imperiul și hotărăște politica internă și externă, iar regele trebuie să respecte deciziile. De exemplu, în vechea Persie, împăratul purta titlul de „Regele Regilor” („Shahanshah”).

„Prea mulți regi pot ruina o armată” (Homer)

Dacă astăzi diferența dintre rege și împărat aproape că nu este sesizabilă, în trecut se cerea ca împăraţii să fie trataţi diferit de regi, primii având un statut superior. Un rege urcă pe tron conform succesiunii ereditare, fiind un membru al familiei regale. De cealaltă parte, un împărat poate ajunge la putere fie prin moștenirea tronului, fie prin înfrângerea în luptă a unui rege.

Cum a ajuns Carol I regele României? Cine era prima variantă?

Carol I a urcat pe tronul Țării Românești în 1866 după un lung șir de evenimente. Surprinzător a fost faptul că acesta nu a fost prima opțiune a politicienilor români, ci fratele mai mic al regelui Belgiei, contele Filip de Flandra, care însă a refuzat sperând să urce pe tronul țării sale.

După abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza, în noaptea zilei de 10/22–11/23 februarie 1866, Principatele Unite aveau nevoie de un nou conducător. Liberalii Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti şi Eugeniu Carada, împreună cu conservatorii Lascăr Catargiu, Anastase Panu, Grigore Brâncoveanu şi Gheorghe Ştirbei, precum şi căpitanii din Armata României, C. Pilat, Anton Berindei, Al. Lipoianu, Anton Costescu, Mălinescu, Alexandru Candiano – Popescu şi Handoca, au pus la cale complotul care l-a obligat pe Cuza să plece în exil.

Alexandru Ioan Cuza a fost înlocuit cu Carol I

Pe data de 30 martie 1866 românii erau înștiințați că Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este noul candidat la tronul Principatelor Române Unite, după ce contele Filip de Flandra a refuzat oferta politicienilor români. Decizia a fost anunțată de către Locotenența Domnească, un organism care funcționa precum un Consiliu de Regență.

Din acest organ de conducere făceau parte Lascăr Catargiu, reprezentant al Moldovei și al conservatorilor, Nicolae Golescu, reprezentant al Țării Românești și al liberalilor, precum și colonelul Nicolae Haralambie, reprezentant al Armatei, potrivit rfi.ro.

Noul stat român modern avea doar șapte ani, iar aducerea lui Carol I la conducerea țării avea nevoie de legitimitate. Drept urmare, a fost organizat un plebiscit unde peste 685.000 de oameni s-au pronunțat în favoarea aducerii lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în fruntea Principatelor Române.

Pe 2  aprilie 1866, Guvernul provizoriu condus de Ion Ghica a emis un document în care a anunțat susținerea lui Carol I la conducerea țării. Pentru ca lucrurile să aibă și mai multă legitimitate a fost înființată o Adunare Constituantă care a decis în favoarea noii linii politice cu 109 de voturi pentru și 6 împotrivă.

Inițial, Ion C. Brătianu, a călătorit în Germania și s-a întâlnit la Düsseldorf cu Carol și cu tatăl său, obținând acordul acestuia de a deveni principe. Carol I fusese recomandat de către Napoleon al III-lea (familia lui Carol era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea), lucru care a valorat mult în ochii politicienilor români.

Cum a ajuns Carol I în România?

Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito, cu un pașaport fals până la București, datorită conflictului care exista între țara sa și Imperiul Austriac. Pe data de 6 mai 1866, principele a sosit la Baziaş unde s-a întâlnit cu Ion C. Brătianu. Cei doi au călătorit separat pe un vapor, la clasa a II-a fără a schimba o vorbă, pentru a nu isca suspiciuni. Carol I intrat în ţara pe care avea să o conducă vreme de 48 de ani pe la Drobeta Turnu Severin.

Patru zile mai târziu, Carol I al României avea să intre în București, capitala României. Aici a fost întâmpinat de 30.000 de oameni dornici să-l cunoască. Carol I a depus jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române în Palatul Mitropolie chiar pe 10 mai, în ziua venirii sale.