Circulația alternativă în zilele de duminică a fost una dintre cele mai mari aberații ale comuniștilor. În ciuda faptului că puțină lume avea automobile și traficul era destul de liber, comuniștii au găsit această metodă ciudată pentru a fluidiza și mai mult traficul și, evident, pentru a face economie.
Astfel, posesorii automobilelor care aveau ultima cifră a numărului de înmatriculare cu soţ circulau o duminică, posesorii automobilelor alte căror numere de înmatriculare se terminau în cifră fără soț mergeau cealaltă duminică. Simplu, nu-i așa?
Regula a fost adoptată în anul 1981, cu opt ani înainte de sfârșitul dictaturii în România. Iar numărul mașinilor era extrem de mic. De exemplu, în anul 1985, în București, erau înmatriculate 100.000 de automobile, față de peste două milioane cât sunt înmatriculate astăzi.
De ce nu avea niciodată Ceaușescu bani la el?
Se pare că măsura luată de Ceaușescu avea legătură și cu restricţionarea consumului de combustibil. În sprijinul acestei măsuri, comuniștii dădeau șoferilor doar un rezervor de benzină pe lună în București. În provincie, erau zone unde conducătorii auto primeau doar 5 litri de carburant lunar.
Totuși, existau și automobile exceptate de la această regulă haotică spre nemulțumirea cetățenilor care nu se numărau printre cei privilegiați.
„Puteau să circule liber, în România, doar maşinile care aveau numere cu 12-B, cele cu TC, CD (Transport Consular şi Corpul Diplomatic – n.r.), numere galbene, adică de stat şi, neoficial şmecherii cu numere din trei cifre, pe care niciun milițian nu prea avea curajul să-i oprească”, își amintește pentru evz.ro Dumitru Popa, coordinator trafic rutier, din perioada comunistă.
Această măsură haotică a dus la dezvoltarea unei practici amuzante: multi soferi aveau numere false, atât cu număr par, cât și cu număr impar, ca să circule oricând. În plus, aceștia făceau de multe ori schimb de mașini cu prietenii.
