Regele Carol I și regina Elisabeta au fost două firi complet opuse. Folosindu-se de pseudonimul Carmen Sylva, regina Elisabeta a fost scriitoare, traducătoare și poetă, având un caracter boem și delicat, în timp ce Carol I a fost preocupat la sânge de conducerea țării, având un temperament mai rece.
Deși au fost două firi opuse, cei doi s-au completat unul pe celălalt. Cele două altețe regale aveau ca toată lumea și ele ciudățeniile și slăbiciunile lor umane. Multe dintre acestea au fost povestite de o profesoară venită din Irlanda, în 1889, Maude Rea Parkinson, care a stat două decenii în țara noastră, iar la întoarcere în statul natal și-a publicat amintirile într-un volum intitulat „Douăzeci de ani în România”.
De exemplu regele Carol I nu stătea niciodată jos în timpul audiențelor, chiar dacă durau și mai mult de o oră, drept urmare nici vizitatorii nu aveau voie. Regele Carol I a fost cel mai longeviv domnitor al României (1839-1914) și a fost preocupat tot timpul de conducerea țării. Regina Elisabeta l-a descris cel mai bine, afirmând despre soțul ei că este „o persoană care îşi poartă coroana şi în somn”.
Regele Carol era o persoană reticentă şi reţinută. În lungii ani petrecuţi în România nu a avut niciodată un prieten apropiat. Avea o anume rezervă, care a rămas una dintre trăsăturile sale distinctive, şi n-a părut să cedeze niciodată. (…) Regele ducea cu adevărat o viaţă singuratică. Foarte rar era văzut la vreo întrunire sau distracţie publică. Doar dacă prezenţa lui era absolut necesară, a scris în cartea sa Maude Rea Parkinson.
De cealaltă parte regina Elisabeta era o fire boemă, sensibilă, opusă soțului ei. După moartea prematură a unicului său copil, aceasta și-a îndreptat atenția către spiritism. Caracterul visător al reginei a fost transpus în poezii, pe care le scria și noaptea când nu avea somn. De cele mai multe ori îl trezea pe regele Carol I pentru a i le citi și a-și da cu părerea.
Elisabeta a fost de viță nobilă, tatăl ei fiind Hermann, principe de Wied. A fost atrasă, încă de mică de literatură și în special de poezie, unde găsea o lume perfectă, într-o perioadă grea din punct de vedere social.
În anul 1869, la vârsta de 26 de ani, se căsătorește cu prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care devenise conducatorul României. După Războiul de Independență din 1877 și Tratatul de la Berlin din anul 1878, România a fost recunoscută ca Regat, iar, în anul 1881, Elisabeta a devenit prima regină a României.
Foto: rri.ro și Wikipedia.org
