Sute de ani, viața rurală s-a dus în jurul horei. Astfel, duminica, după prezența la biserică, sătenii se strângeau la horă în sat, locul unde tinerii dansau și se cunoșteau reciproc. Totuși, fetele sărace nu aveau voie sub nicio formă să se prindă în horă lângă un băiat înstărit. De ce?
Hora este cel mai vechi dans popular mioritic. Jucătorii se prind de mână formând un cerc mare și închis și dansează laolaltă. Primele menţiuni despre existenţa acestui dans popular a fost făcută de Dimitrie Cantemir în opera intitulată “Descrierea Moldovei”. Trebuie menționat faptul că hora nu este întâlnită și la alte popoare.
“Dragi-mi erau şezătorile, clăcile şi horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire”, descria Ion Creangă în opera „Amintiri din copilărie” hora din Humulești, satul său natal.
În tradiţia populară “ieşitul la horă” însemna trecerea în rândul fetelor şi flăcăilor a celor care împlineau o anume vârstă. Hora era locul unde se putea vedea cu adevărat condiţia socială în funcție de vestimentație. Deși era locul unde adolescenții se puteau cunoaște și îndrăgosti, o lege nescrisă spunea că fetele sărace nu aveau voie sub nicio formă să se prindă în horă lângă un băiat dintr-o familie mai avută.
Cum trăiau și cum dormeau țăranii români după anul 1800? Cu ce acopereau ferestrele?
Motivul? Locuitorii mai avuți voiau ce e mai bine pentru copiii lor și în niciun caz cei care aveau pământ nu ar fi acceptat să-și căsătorească urmașii cu niște „sărăntoci”.
După ce se căsătoreau, femeile puteau să joace la horă numai lângă soţ sau lângă o rudă apropiată. Ce se întâmpla cu cele care încălcau regula? Acestea erau bârfite în tot satul și marginalizate.
„Toate fetele s’adună
Cu flăcăii d’impreună,
Joacă, sar de nebunesc
Când în horă se’nvârtesc!”
