De ce expresia „Ai carte ai parte” nu are nicio legătură cu învățătura?

10.09.2024
De ce expresia „Ai carte ai parte” nu are nicio legătură cu învățătura?

Expresia „Ai carte, ai parte” este una bine cunoscută în cultura românească și a fost, de-a lungul timpului, interpretată ca fiind o celebrare a educației și a cunoașterii. La prima vedere, aceasta pare să sugereze că cine are acces la educație, implicit, va avea succes în viață. Puțini sunt cei care știu că, la bază, expresia nu are nicio legătură cu educația. Abia ulterior, această zicală a fost adaptată făcând referire la mediul academic.

Originea expresiei „ai carte, ai parte”

În trecut, termenul „carte” nu se referea în mod exclusiv la o lucrare scrisă sau la educație, ci mai degrabă la un document legal, cum ar fi un act de proprietate sau un contract. Astfel, a avea „carte” însemna să ai documente care să ateste drepturile asupra unei proprietăți, a unor pământuri sau a altor bunuri materiale.

Prima dată, expresia apare în zona Transilvaniei, acolo unde făcea referire la cartea funciară, un document care prevedea cine ce proprietate deţine. Autoritățile vremurilor emiteau o adeverinţă, care specifica suprafaţa deţinută şi termenii posesiei. Ţăranii, oameni mai simpli, i-au zis documentului „carte” şi de aici s-a ajuns la celebra expresie „ai carte, ai parte”.

„Expresia apare în Transilvania şi făcea referire la cartea funciară care prevedea cine ce proprietate deţine. Se emitea o adeverinţă, care specifica suprafaţa deţinută şi termenii posesiei. Ţăranii, oameni mai simpli, i-au zis ‘carte’ şi de aici s-a ajuns la ‘ai carte, ai parte’. Având ‘cartea’ respectivă puteai demonstra dreptul de proprietate şi în sensul ăsta erai cineva”, a declarat pentru publicatia adevarul.ro profesorul Vladimir Bogosavlievici, de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” din Cluj-Napoca.

Așadar, sensul inițial nu avea nimic de-a face cu studiile sau cu educația, ci cu aspectele materiale ale vieții, precum moștenirile și proprietățile.

Expresia „ai carte, ai parte” a evoluat

Astăzi, expresia este adesea folosită în sens figurat, ca o pledoarie pentru educație: ideea că cine are „carte” (adică cine studiază și se educă) va avea parte de succes în viață. Din păcate, realitatea în care trăim ne arată că uneori succesul în viață nu ține, neapărat, de cunoștințele acumulate în anii de școală. Cu toate că Deși este esențială pentru dezvoltarea personală și profesională, este doar unul dintre factorii care contribuie la succesul și bunăstarea unei persoane în societatea contemporană.

Cu toate acestea, la o analiză mai atentă a originii sale și a realității cotidiene, observăm că această zicală nu se referă neapărat la învățătură sau la educație, ci mai degrabă la proprietăți, moșteniri și drepturi materiale.

Foto: DepositPhotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot