Istoria petrolului în Orientul Mijlociu exemplifică foarte bine „blestemul resurselor”. Țările cu o abundență de resurse naturale, în special resurse neregenerabile, cum ar fi petrolul, tind să aibă o creștere economică mai mică, mai puțină democrație și rezultate mai slabe de dezvoltare decât țările cu mai puține resurse. Există, însă, și excepții pe care le vom relata mai jos.
În Orientul Mijlociu se găsește cea mai mare cantitate de petrol de pe planetă. De zeci de ani, această regiune furnizează o mare parte din „aurul negru” consumat în întreaga lume. O mare parte din dezvoltarea economică și bogăția acestor țări se datorează veniturilor generoase provenite din exportul de țiței.
Marile puteri ale lumii au încercat mereu să controleze această zonă pentru a pune mâna pe aceste resurse naturale. De-a lungul istoriei, am avut numeroase conflicte în Orientului Mijlociu pentru a stabili cine deține controlul asupra producției de petrol.
Unul dintre lucrurile care au dus la generarea de petrol în Orientul Mijlociu este șistul „fierbinte” al Siluriei, numit Șistul Qusaibah din Arabia Saudită, dar găsit și în alte părți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Modelarea paleogeografică a continentelor paleozoice și a circulațiilor atmosferice arată că, în timpul Siluriei, Orientul Mijlociu a fost aproape de un curent intens ascendent care a îmbogățit sedimentele cu cantități excepționale de materie organică, care ulterior a dus la petrol.
În martie 1908, după ani de condiții dificile și eșecuri, geologul George Bernard Reynolds a descoperit petrol în Persia (Iranul de astăzi). Un an mai târziu, o companie petrolieră din Marea Britanie, Burmah Oil, a creat o filială pentru dezvoltarea producției de petrol în Persia, Anglo-Persian Oil Company (APOC), care a început extracția de țiței până în 1913.
Arabia Saudită a fost lider zeci de ani în extracția de petrol. Alte țări din regiune au devenit, de asemenea, mari producători: Iran, Irak, Kuweit, Emiratele Arabe Unite și Qatar. Deși Egiptul, Libia și Algeria sunt din punct de vedere geografic în Africa de Nord, ele sunt adesea considerate parte a Orientului Mijlociu atunci când vine vorba despre petrol.
În 1960, Venezuela, Arabia Saudită, Iran, Irak și Kuweit au decis înființarea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Astăzi, 14 țări sunt membre. Scopul a fost unificarea politicilor locale pentru menținerea cotelor de piață stabile. În realitate, acesta este un cartel care stabilește prețul.
Foto: ice.org.uk
