Fiecare țară are o identitate. De multe ori, aceasta este reprezentată printr-un drapel, un steag unic. Al României este format din culorile albastru, galben și roșu. De ce? Cine a ales aceste culori și ce reprezintă ele?
Pentru prima dată în istoria țărilor române, cele trei culori au apărut pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii stemelor. Se întâmpla la începutul anului 1600.
Povestea drapelului de astăzi a început cu adevărat însă în anul 1834. Atunci, Alexandru Ghica Vodă (1804-1857), cel care era la acea vreme domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Astfel, mai marii țării aveau „dreptul” să aleagă două steaguri: unul pentru corăbii și unul pentru armată.
Cele două erau destul de asemănătoare, cel pentru corăbii având două culori, galben și roșu, iar cel pentru armată având trei: albastru, galben și roșu și un vultur în centru. Vulturul era o acvilă valahă, încoronată princiar și cruciată. Ulterior, pentru reprezentarea țării, s-au folosit cele trei culori, dar dispuse pe orizontală.
În anul 1848, steagul adoptat de către revoluționari ca drapel al Țării Românești a fost tricolorul albastru-galben-roșu (cu albastrul sus, deci, conform semnificației „Libertate, Dreptate, Frăție”). Culorile au fost dispuse pe verticală, după modelul francez. Semificația culorilor este aceasta: albastru reprezintă culoarea cerului senin, galbenul este nuanța ogoarelor mioritice și roșu este reprezntat de sângele vărsat de ostașii români pe câmpurile de luptă.
În Țara Românească, decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al Guvernului provizoriu menționa în mod oficial că „Steagul Național va avea trei culori: albastru, galben, roșu”, urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie „DPEПTATE ФPЪЦIE” („Dreptate, Frăție”).
Astfel, începând din 1848, drapelul României păstrează aceeași formă și aceleași nuanțe cu mici schimbări.
De ce moneda românească se numește „leu”? De unde vine denumirea de „leu”?
