Cum poate o iubire prea mare să ucidă? Poetul Ștefan Augustin Doinaș a murit, iar a doua zi, cea care i-a fost soție, s-a sinucis

12.01.2021
Cum poate o iubire prea mare să ucidă? Poetul Ștefan Augustin Doinaș a murit, iar a doua zi, cea care i-a fost soție, s-a sinucis

„Mistrețul cu colți de argint” este considerată a fi una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română. Autorul este Ștefan Augustin Doinaș, un fost poet, eseist, traducător și deținut politic în perioada comunistă. Acesta a murit în 2002, la vârsta de 80 de ani. O zi mai târziu s-a sinucis și cea care i-a fost iubită, soție și amantă. Iar povestea lor de dragoste merită reamintită.

Poetul Ștefan Augustin Doinaș și balerina Irinel Liciu (Silvia Lia Voicu) au trăit o frumoasă și lungă poveste de dragoste. Cei doi s-au cunoscut în casa unor prieteni comuni, în Bucureşti, în perioada regimului comunist. În acei ani, Ștefan Augustin Doinaș nu se consacrase ca poet, dar tânăra Silvia Lia Voicu era deja o balerină cunoscută și deținea titlul de prim-solistă a Baletului Operei Române din Bucureşti.

Se spune că la prima întâlnire, poetul i-ar fi scris o poezie pe un măr. A tăiat mărul în două şi l-a împărţit: ”Partea asta eşti tu, partea asta sunt eu!”. Cei doi s-au căsătorit în anul 1958 și poetul a avut de îndurat ororile regimului comunist. Acesta a fost și încarcerat și doar datorită intervențiilor soției sale a fost eliberat.

„Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga ‘domnul Irinel“, a rememorat scriitorul într-un interviu citat de adevarul.ro.

Cei doi au fost împreună timp de 42 de ani. Se spunea prin cercurile bucureștene că poetul ar fi avut o slăbiciune pentru femei şi că soția a fost de multe ori tentată să-l părăsească, dar nu a făcut-o. După fiecare escapadă, Ștefan Augustin Doinaș îi scria soției o poezie să o îmbuneze. Și totul revenea la normal.

Împreună și după moarte

Pe data de 25 mai, poetul de 80 de ani a murit pe masa de operaţie, la Spitalul Fundeni din Bucureşti, în urma unui infarct. Acesta se lupta de ani buni cu cancerul. O zi mai târziu, Irinel Liciu care avea 74 de ani a mers acasă și a înghițit un pumn de somnifere.

„Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”, a scris femeia pe biletul de adio.

Astfel, Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu au fost înmormântați amândoi și au continuat călătoria împreună, braț la braț, și după moarte.

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Toată lumea a auzit de Elena Ceaușescu și răutatea de care dădea dovadă. Elena Ceaușescu a fost timp de zeci de ani, una dintre cele mai importante și mai influente femei din România... citește tot
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Lítla Dímun este cea mai mică dintre cele 18 insule ale arhipelagului Feroe. Aici trăiesc doar câțiva ciobani și sute de oi, într-o armonie perfectă. Accesul turiștilor este extrem de... citește tot
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
Prima regiune a lumii care a fost colonizată este Europa. Cea mai timpurie prezență umană în Europa datează de acum aproximativ 1,8 milioane de ani, iar continentul are o istorie lungă de... citește tot