Au fost vremuri în care fructele exotice erau o raritate. Importul era dificil, iar românii nu erau obișnuiți cu gusturile… exotice. Un articol publicat în „Realitatea ilustrată (sau lucrurile așa cum le vedem cu ochii)” din noiembrie 1937 îi anunța pe bucureșteni că au sosit grapefruit-uri proaspete în oraș. Ba mai multe, oamenii erau și învățați cum să le consume.
Un material publicat în revista „Realitatea ilustrată (sau lucrurile așa cum le vedem cu ochii)” din luna noiembrie 1937 îi anunța pe bucureșteni că au sosit grapefruit-uri proaspete în oraș de la Jaffa (un port străvechi la Marea Mediterană, unul din cele mai vechi orașe-porturi din lume), din Israel, cu vaporul. Fructul pe nume „grape-fruit” este descris ca fiind: „modern și delicios”.
„Au sosit grape-fruit-uri Jaffa proaspete, fructele de Jaffa sunt cele mai zemoase și întrec toate așteptările. Pline de zeamă răcoritoare, grapefruit-urile stimulează pofta de mâncare, constituind atât un aperitiv neîntrecut cât și un desert delicios. Amatorii acestui fruct gustos și sănătos se vor putea iarăși delecta cu el, iar cei cari vor gusta pentru prima oară grapefruit-ul, vor avea o plăcere necunoscută încă și vor putea îmbogăți lista lor de bucate cu acest fruct modern și delicios.Toate magazinele bune sunt acum aprovizionate cu aceste minunate fructe, din noua recolta. Grapefruit-urile sunt mai gustoase dacă se consumă în felul următor: se taie în două pe lat, miezul se îndepărtează de coajă, tăindu-se în felii cari se presară cu zahăr. Grapefruit-ul se servește cu coajă pentru a-și păstra aromă, câte 1/2 fruct de persoană, fie ca aperitiv, fie ca desert”, Realitatea Ilustrată, noiembrie,1937.
Ba mai mult, pe aceeași pagină, un alt articol specifica felul în care se servește grapefruit-ul, acest fruct atât de rar în Bucureștiul interbelic.
“Trebuie evitat să se curețe grape-fruit-ul de coajă, deoarece el având o aromă specială, alcătuiește un recipient ideal pentru zeama fructului și ușurează mult servitul. Spre a consuma acest fruct așa cum se cuvine, el trebuie preparat cam cu vreo oră înaintea mesei, în modul următor: se taie fructul în lat, în două părți egale. Se îndepărtează felioarele de coajă, nedespărțind una de alta pentru ca să se poată ușor ridica cu lingurița.
Se servește cam o jumătate de fruct fiecărei persoane într-o farfurioară de desert sau într-un pahar cu picior. Se presară mult zahăr pe fruct și se poate stropi cu câteva picături de Maraschino, cari îi dă mult gust. Se poate renunța la liqueur deoarece gustul fructului este răcoritor și stimulează pofta de mâncare. Înainte de a fi servit, fructul trebuie să stea la rece, pentru ca zahărul să pătrundă bine”, Realitatea Ilustrată, 1932.
Fructele exotice au apărut prima dată în România la începutul anilor 1900. „Lâmâile și chitrele (fructe care au aspectul unei lămâi mari, cu miez alb acru-amărui, n.n) se găseau din belșug în Micul Paris, spune Frederic Dame în cartea sa “ Bucureștiul în 1906”, Editura Paralela 45 și citată de b365.ro. Iată lista lui Dame cu principalele alimente care se consumau în București, la începutul secolului al XX-lea.
„Pește proaspăt, pește sărat, sardine la butoi, brânză, legume uscate, cartofi, zahăr, orez, gris, ulei de măsline, măsline, vin, oțet, țuică și bere, pâine dar mai mult mămăligă, carne, păsări. 3 lei costa o rață, 6 lei gâsca și 1.30 un pui. Prețul fructelor: 50 de bani kilul de mere, 60 de bani kilul de gutui, struguri, prune uscate, moșmoane. Chitrele costau 1,40, lămâile 1 leu, rodiile 70 de bani.
Foto: anonimus.ro
