Scufița Roșie este una dintre cele mai frumoase povești din folclorul european. Basmul este despre o fată și un lup mare și rău. A fost culeasă de folcloristul Charles Perrault (cu denumirea „Le Petit Chaperon Rouge”) și de frații Grimm (Rotkäppchen).
Versiunile orale ale „Scufiței Roșii” au circulat încă din Evul Mediu, însă erau mult mai sumbre, în locul lupului apărând un vârcolac. Prima versiune publicată a basmului, cea care îi apartine lui Charles Perrault („Le Petit Chaperon Rouge”), nu avea un final prea fericit – Scufița Roșie sfârșea mâncată de lupul cel rău.
Cea mai cunoscută versiune a poveștii – cea în care un lup se deghizează pentru a păcăli o fetiță care duce merinde bunicuței sale – a fost publicată în secolul al XIX-lea de către folcloriștii germani Frații Grimm.
Scufița Roșie în varianta spusă de Charles Perrault sfârșește mâncată de lupul cel rău. Urmează o morală (în versuri) în care fetele tinere primesc sfaturi despre cum ar trebui să învețe să distingă „lupii răi” din societate.
În versiunea fraților Grimm morala lipsește, însă povestea are un final fericit. În această variantă, după ce Scufița Roșie și bunicuța sunt mâncate de lup, apare un vânător care își dă seama imediat de cele petrecute și ia o foarfecă mare și taie burta lupului ca să le scape pe cele două nefericite, Scufița și bunica ei, care abia mai respirau. Apoi, vânătorul decide să umple burta lupului cu pietre. Povestea se termină cu cei trei care iau masa împreună și se înfruptă din bucatele aduse de Scufița Roșie.
Scufița Roșie este probabil povestea preferată a fetițelor când sunt mici. Basmul acesta dă posibilitatea copiilor să distingă între rău și bine.
Scufita Roșie leagana cosuletul în mânuță mergând vioaie și veselă spre bunicuța. La un moment, dat o voce groasă și cam înfundată din tufil:
– Stai pe loc, sunt lupul fioros, ce-ai în coșuleț?
– Ia, niste plăcintă de mere pentru bunicuța, că-i bolnavă. Vocea, cu răsuflarea întretăiată:
– Bine, bine, și-altceva?
– Păi, niste dulceață de mure, facută de mine…
Vocea geme dureros:
– Lasă, lasă, si-altceva ce mai ai?
– Aoleu, nu mai am nimic adică ar mai fi niste servetele de hartie…
Vocea pitigaiata si scremută:
– Lasă șervețelele și cară-te !
–––-
Scufița Roșie:
– Bunico, de ce ai ochii asa mari?
– Bunico, de ce ai urechile asa mari?
– Bunico, de ce ai dintii asa mari?
Bunica:
– Hai gata, ca ma enervezi. Pune lupa aia pe masa și cară-te la mă-ta!
–––-
Scufița Roșie mergea prin pădure și plângea din toți rărunchii.
Se întâlnește cu vânatorul care o întreabă:
– Scufița Roșie ce s-a întâmplat de plângi așa?
– Vaiiiiii…am fost violată de lupul cel rău.
Vânatorul își desface pantalonii și spune:
– Mda, azi nu ai o zi tocmai bună…
