Gheorghe Magheru s-a născut pe 8 aprilie 1802, la Bârzeiu de Gilort, județul Gorj și a murit pe 23 martie 1880, la București. Acesta a rămas în istorie, fiind consemnat ca și comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Țara Românească.
Gheorghe Magheru a fost văr cu Tudor Vladimirescu și unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 din Țara Românească. Acesta s-a făcut remarcat, alături de tatăl și fratele său, în lupta împotriva turcilor încă de la o vârstă fragedă, când avea doar 16 ani. Acesta împreună cu mai mulți panduri, s-au ținut de răzbunări împotriva boierilor și slujbașilor domnești. După moartea lui Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru s-a înrolat în armată, unde a fost avansat rapid în grad datorită calităților sale.
Gheorghe Magheru a fost membru al Societății secrete masone Frăția, din anul 1840, alături de Nicolae Bălceascu, Ion Ghica, Christian Tell. Aceștia au conspirat împotriva prințului Bibescu și au format la Craiova guvernul provizoriu revoluționar, alături de Costache Romanescu. Ulterior, odată cu instalarea noului Guvern la București, Magheru acesta a devenit generalul armatei române.
Din păcate, lupta cu armata otomană a dus la înfrângerea revoluției, iar generalul s-a retras cu trupele sale în Oltenia. La 10 octombrie/28 octombrie 1848, Magheru s-a refugiat în Transilvania, iar de acolo la Triest și în cele din urmă la Viena. În 1857 s-a reîntors în Țara Românească, unde a redevenit activ politic. A fost unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a promovat unirea principatelor române și a sprijinit democratizarea și modernizarea lor.
Eu, fraților, sunt român și, ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea, a declarat Gheorghe Magheru după înfrângerea în fața armatei otomane
Foto: Radioromaniacultural.ro
